10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateModa, în scopuri nobile

Moda, în scopuri nobile

Muzeul de Artă a găzduit duminică seară un spectacol grandios al modei, „Haute Couture Fashion Show“, purtând semnătura unuia dintre cei mai cunoscuţi designeri români, Cătălin Botezatu. Şi-au dat întâlnire în saloanele Palatului „Jean Mihail“ oamenii care iubesc animalele, de fapt, toţi cei vor să le ofere acelor „suflete nevinovate“ a cărora casă este strada un loc al lor, un adăpost canin la standarde europene. S-au alăturat acestei acţiuni nume importante precum prinţesa Brianna Caradja, designerul Cătălin Botezatu, Laurent Tourette, cel care a adus arta coafurii la cote înalte duminică seară, şi Mirela Vesca, make-up artistul care s-a jucat atât de frumos cu produsele cosmetice pe chipurile manechinelor.
Şi pentru că patrupedele au lipsit de la acest eveniment, locul lor a fost luat de câteva mascote, domnişoare îmbrăcate în elegante rochii negre de seară şi având un machiaj special, dar şi urechiuşele de rigoare.
Iniţiativa unui astfel de spectacol al modei pus în slujba unui scop nobil a aparţinut Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Suflete Nevinovate“. A fost un lucru inedit chiar şi pentru cel care a ales să-şi prezinte colecţia într-un astfel de context: „E prima dată când susţin o astfel de campanie. Sunt un iubitor de animale, am un Husky şi un Saint Bernard care locuieşte la munte. Trebuie să atragem atenţia că animalele au nevoie de ajutorul nostru“, a precizat Cătălin Botezatu. Prinţesa Brianna Caradja a calificat evenimentul drept „prima cărămidă virtuală“ pentru construirea unui adăpost canin, căci „numai prin contribuţia fiecăruia dintre noi vom reuşi să le oferim un loc al lor patrupedelor nevinovate, care au avut neşansa de a se naşte şi a trăi pe stradă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS