Primarul Solomon, finanţatorul lui Mititelu



Primăria Craiova se dovedeşte un bun samaritean în relaţia cu finanţatorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Adrian Mititelu. Municipalitatea l-a scutit pe Mititelu de plata unei sume de aproape 1.200.000 de lei, în condiţiile în care clubul de fotbal nu şi-a plătit nici măcar redevenţa pentru concesionarea stadionului şi a primit deja 500.000 de euro din milionul promis de Solomon pentru a aduce imagine oraşului.

Primarul Antonie Solomon încearcă să-i convingă pe consilierii locali să-i mai dea o mână de ajutor finanţatorului Universităţii Craiova. Pe ordinea de zi a şedinţei din 30 septembrie a fost introdus un proiect de hotărâre care prevede concesionarea cabinei de vânzare a biletelor şi a sistemului de control al accesului în stadion pentru care primăria a plătit la sfârşitul anului trecut o grămadă de bani. Te poţi întreba de ce primăria nu ar concesiona gratis acest sistem dacă tot a concesionat stadionul? Răspunsul este însă în altă parte şi, de fapt, este o altă întrebare. De ce a cumpărat primăria un astfel de sistem atât timp cât Antonie Solomon se plânge prin conferinţe de presă că nu are bani să plătească lucrările de asfaltare din Craiova? În plus, legea obliga nu primăria, ci pe organizatorul de competiţii, adică SC Fotbal Club U Craiova SA, să plătească banii pentru sistem. În felul acesta, Antonie Solomon l-a scutit pe Adrian Mititelu să cheltuiască aproape 300.000 de euro din banii proprii. Că doar e mai uşor să plăteşti din bugetul public, nu? Generozitatea primarului este cu atât mai ciudată cu cât clubul de fotbal este restanţier la plata redevenţei pe anii 2008 şi 2009, şi aşa simbolice, pe care trebuia să o achite conform contractului de concesionare. Contract care ar fi trebuit reziliat de drept din acest motiv dacă ar fi citit cineva clauzele contractuale. Dacă s-ar fi aplecat puţin şi şi-ar fi aruncat un ochi pe hârtiile pe care tot el le-a semnat, Solomon ar fi aflat că una dintre clauze prevede clar că aceste „cheltuieli nu vor fi recuperate de la concedent (consiliul local – n.r.). Asta înseamnă că Adrian Mititelu s-ar fi putut tângui cât ar fi vrut că el a investit bani în stadion. Contractul e contract.

Valoarea mea, valoarea mea…


În proiectul de hotărâre, primăria recunoaşte că Universitatea nu a plătit redevenţa pe ultimii doi ani de contract în valoare de peste 50.000 de lei, o sumă infimă pentru un club cu pretenţii ca Ştiinţa. Conform contractului de concesiune, neplata unei rate duce la rezilierea contractului. Cel puţin, aşa scrie în actul adiţional numărul unu din anul 2005, când Solomon era primar al Craiovei. „În caz de neplată a unei rate de către concesionar, contractul se consideră desfiinţat de drept, fără somaţie, punere în întârziere şi cerere de chemare în judecată“, se arată în articolul trei. Deci, în prezent, contractul ar fi trebuit reziliat de drept. Nimeni din primărie nu a sesizat acest lucru sau nu a vrut să observe. Cum la fel, nimeni nu a citit sau nu a vrut să înţeleagă o prevedere legală din Legea nr. 4 /2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Pe care, culmea, primăria o invocă în proiectul de hotărâre menţionat mai sus. Articolul 10, alin. 1, litera t, spune următoarele: „pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de asigurare a ordinii şi siguranţei spectatorilor în arena sportivă, organizatorul de competiţii sau de jocuri sportive are obligaţia să asigure amplasarea, la punctele de acces în incinta arenei sportive, a unor dispozitive metalice rotative/turnichete prevăzute cu sistem de contorizare, în vederea efectuării unui control riguros al accesului“. Cum organizatorul de competiţii sportive este clubul de fotbal Universitatea Craiova, tot el ar fi trebuit să achiziţioneze şi sistemul, dar cu ce bani? Cu cei de la primărie, evident, că doar nu din buzunarul finanţatorului. Şi cu acordul primarului. Care, după ce a plătit aproape 1.200.000 de lei pe sistem, a anunţat că va mai acorda un milion de euro din bugetul local pentru a sponsoriza clubul ca o măsură de recompensă. La puţin timp după aceea, acelaşi primar a deplâns sărăcia bugetului care nu permite plata lucrărilor de modernizare a străzilor din oraş. GdS a încercat să obţină o explicaţie de la oficialii primăriei privind cheltuirea celor 1,2 milioane de lei. Sever Bordu, şeful Direcţiei Proiecte Programe de dezvoltare, tehnică şi investiţii, a declarat că el doar a achiziţionat ceea ce i s-a spus şi că decizia au luat-o cei de la Patrimoniu. Directorul de aici, Ovidiu Vanghelie, a explicat că prin achiziţionarea sistemului din banii primăriei a crescut valoarea stadionului. De parcă ar fi vrut cineva să-l vândă. „Dacă nu se făcea această investiţie, nu se putea atesta stadionul pentru meciuri internaţionale. S-a ţinut cont şi de solicitările clubului. Atât timp cât era bunul meu (stadionul – n.r.), îi creştea valoarea. La vremea aceea a fost considerat oportun să se investească aceşti bani“, a spus Ovidiu Vanghelie. După această logică, primăria ar trebuit să pună bani la ciorap. Cine ştie ce dorinţe mai are pe viitor Adrian Mititelu?



Comenteaza acum

41 Comentarii

  1. nimenialtu said:

    Trebuia sa va interesati voi repede de cine a platit turnichetii ce datorii are clubu si asa mai departe…chiar credeti ca pe suporteri ii intereseaza cine a platit turnichetii aia… sau anii intregi in care primaria nu a dat un leu nu ati vazut… degeaba nu mai aveti nici o credibilitate si nici o onoare… incercati sa murdariti clubu asta cu orice ocazie…

  2. darkknight said:

    Ma fratilor, sa vedeti ce or sa sara lingaii lui mititelu cu acuze ca se da iar in echipa. Nici cu lingaii lui Solomonitul nu mi-e rusine. Nici o problema sa dea Aiurica bani la echipa dar cand or merge si celelalte lucruri bine in orasul asta. Ca in curand, ne vom plimba prin parcuri cu flori frums mirositoare si vom asculta ca tampitii fantanile cantatoare ca sa nu auzim ghiortaitul de foame al matelor. M-am saturat de echipa asta ca de mere acre. De parca imi da MItitelu de mancare. Ala e falit si s-a gandit Aiurica sa dea bani moca. NU cred ca e intamplatoare linistea din Editie Speciala care a ajuns o fituica de 1 ban. Inainte il injurau pe Solomon de-l spurcau. Acum nimic. Daca plateste omul. Cate se puteau face cu 1 milion de euro? Asa ii bagam in buzunarul unui ospatar cu capul mare pe motiv ca e echipa orasului. E pe dreaqului. MI-e scarba de toti.

  3. pt #1 si #2 said:

    da sigur ca e important cine da banii, atata timp cat ii da din buzunarele noastre. poate unii dintre noi cotizam cu sume foarte mari la bugetul local, si e normal ca macar sa fim informati ce se face cu acesti bani. Marius, te anunt ca mai aproape de faliment e prietenul Mititelu, daca nu o fi ajuns deja acolo, asadar vezi cui ii sapi groapa :))

  4. solomititelu said:

    Daca ziarele si televiziunile nu ar scoate la iveala rahaturi de genul asta, am trai ca pe vremuri. Ciocu mic si joc de glezne. LAutarul face ce vrea cu banii orasului. Sa dea din profitul firmelor ascunse pe care le are, nu din buzunarul nostru. Iubesc Stiinta, dar ptr ceea ce a fost. Imaginea patronului se rasfrange asupra intregii echipe. Cum ar fi sa vina Bin Laden patron la echipa? MIe unul nu mi-ar placea. Taica Solomoane, ai facut multe lucruri frumoase in orasul asta, de departe, dar sa te inhaitezi cu amarati din astia. Stii tu, spune-mi cu cine umbli…

  5. un comentariu de kko said:

    Oare nu s-au saturat cat au furat? Am impresia ca in articol scrie ca Mititelu a facut investitia pe banii lui fara sa trebuiasca sa i se dea banii inapoi. BA chiar ca nu avea voie sa-i ceara. Dar ma rog, fiecare citeste ce poate. Universitatea este o firma pe actiuni detinuta de familia lui MItitelu, deci o afacere privata. Daca booveanul ii vinde pe Costea sau Woobay isi baga banii in buzunar, isi cumpara un teren sau o tona de ciocolata ptr aia mici. Noi, ramanem cu suferinta pe care acesti indiviizi o exploteaza la maxim. Daca nu are bani sa stea tata acasa. CE face, umbla cu miloaga? Sau nu mai poate vinde nici un teren din alea pea care le=a luat cu japca? Camatarii sunt prea scumpi in zilelea astea. Sa umble cu miloaga dar sa se duca la banci, sa ia un credit, ca asa merg afacerile, asa fac patronii. IN curand o sa vina si cei de la Avioane sau de ce nu de la Electroputere sa-i ceara bani lui Aurica. INtrebare de 100 puncte: e mai reprezentativa o echipa de fotbal decat o fabrica de avioane? iar amaratii de la Avioane au salarii de 10 milioane nu zeci de mii de euro ca gloabele alea de pe teren nici cu bacul luat. Dar e chestie de optiune si de cat te duce bibilica. Murim toti in fundul unei echipe cu jucatori care se plimba in masini luxoase si ii plangem de mila patronului in timp ce industria din oras se prabuseste. Nu va e rusine?

  6. Intrebare said:

    Asa…si? Credeti ca de aia nu mai pot ei sa imparta banii cum vor din cauza ca au fost dati la ziar? Mare lucru, cred ca nu mai are nici o importanta pentru ei lucrurile astea…Au atins un asemenea nivel de nesimtire ca nici nu se mai sinchisesc sa nu afle presa. Obisnuitiva cu ideea ca ei de acolo de sus ne privesc pe noi ca pe niste slugi! Iar noi ca niste slugi meschine ne vom rascula si le vom baga sula-n-coasta la toti miseii din primarie care huruzesc pe banii contribuabilor. Feritiva de furia noastra, a gospodarilor! Va venii ziua dreptatii, ziua dulce a libertatii si atuncii vom iesii pe strazii si vom striga: Victorieeee, Victorieeeee iar voi cei din primarii si judecatorii ne veti zambi de dupa gratii cu sula-n-coaste…bai nemernicilor!

  7. Nimenialtu said:

    voi sunteti handicapati la cap… pana acum vreun an ce il mai injurati pe Solomon ca de ce nu da nici un ban la echipa nush ce… si acum ca de ce da bani din bugetu local pt echipa… in banii astia sta bugetu local… smecheriile cu toti interlopii si tot felu de firme nu le mai vedeti… nu stit ce vreti… asa e roman daca nu ii faci cica de ce nu ai facut daca ii faci zice de ce ai facut

  8. Pentru #9 said:

    Tu nu intelegi nimic! ….tu nu vezi in ce tara traim? Tu nu vezi ce persoane sunt in primarie in frunte cu coloratu’? Persoanele din primarie se ocupa cu furturi de pe carduri si fraude si tot feluri de hotii…in judecatorie avem personaje ca Covei….ce mai vrei?tu crezi ca astia vreodata or sa se gandeasca la voi? Pai ei nici nu stiu de voi astia multi si marunti. Ei sunt cu ochii dupa €.

  9. tot yo said:

    mda… “banii nostri” , ne furara taxele si impozitelepe care le-am platit” s.am.d.
    sunt soua puncte mari si tai in toata “afacerea” asta “care este”
    1 . echipa a jucat bine dar arbitrul a viciat rezultatul, pentru ca……..nu se stie (pot sa fie multe motive-prostie, spaga, rea-vointa neplatita, “fanta de lumina”)
    2. nu platim taxe pentru nimeni, le platim pentru ca trebuie.. nu poti sa controlezi bugetul unui oras doar pentru ca ti-ai platit datoriile.

  10. seba said:

    mai lasatine cu mititelu ca neam saturat deja toata lumea stie ca aveti o problema cu el .ce daca a ajutat primaria echipa care ie problema?problema ie ca nu prea a facuto ,adica nu prea a ajutat echipa in comparatie cu alte orase ,cum ie tm,iasu .s.a.m.d.sa vedem cand o sa lase mititelu echipa cine o sa oia si c o sa faca .am uitat de unde nea luat.

  11. GEORGE said:

    BA FRATILOR NE-ATI DISPERAT CU CAMPANIA ASTA ANTI MITITELU.VOI NU VA GANDITI DELOC LA ECHIPA ASTA.DOAR VRETI NEAPARAT SO DISTRUGETI.SI CE DACA SE DUC BANI DE LA BUGET SUNT MULTI CONTRIBUABILI SI SUPORTERI ADEVARATICARE SUNT DEACORD CU ASTA NU CA VOI.

  12. G.D.C said:

    BA NEA AVIOANE TU IN WEKEND SA TE DUCI SA TE UITI PE CER LA AVIOANE CA NOI MERGEM PE STADION.DEAIA NU MERGE CLUBUL ASTA BINE CA SUNT DINASTEA CA TINE CARE NA CUMPARAT IN VIATA LUI UN BILET SI CAUTA SCANDAL CA SI GDS

  13. cristian said:

    dar banii bagari de adrian in terenuri oficiala si gazon principal i-ati dat voi gedesistiiinapoi ziar jegos.

  14. micsinegru said:

    corect ar fi fost sa se implice mai demult primaria, dar, avand in vedere ca este S.A., ar fi corect fata de contribuabilii de rand sa se fi cedat din actiunile clubului catre primariei in schimbul banilor, nu sa sustinem “echipa familiei” cum declara adrian mititelu ; in rest sper sa fie putina liniste pentru ca se pare ca echipa incepe sa-si revina.

  15. forsaken said:

    concluzia – evaziune fiscala la maxim, daca e asa darnic domnu Coloratu Aurica Maimutzica sa dea de la el

  16. un craiovean said:

    Păi dacă e aşa de galant cu handicapatul de Puţintelu, atunci nenea Aurel să scutearscă de impozite restante toate SRL-urile din Craiova şi mai ales pe simplii contribuabili!

  17. adnana said:

    pentru tichetele profesorilor primarele nu are niciodata bani, nu respecta inteligenta, doar afacerile sunt in prim plan .Cine crede ca aceste scutiri sunt moca? Echipa e doar paravanul…… D

  18. bula said:

    solomoane ti se apropie sfirsituuuuuul!!!!!! !! Ai belit-o sa ne ierti!!!! cu D.N.A.-ul cum stai?

  19. Gore din chitila said:

    Mi se rupe de clubul p…. noi sa platim impozitele iar astea care fac (spala) o gramada de bani prin ****ul asta de club sunt scutiti si li se mai si dau bani publici ca “premiu” pentru ce drq nu stiu. Au uitat ca mai exista si altfel de sporturi in afara de unul in care 20 de idioti alearga dupa o minge, mai exista box, de care s-a ales praful, dau baietii la saci cu manusile rupte, si lupte libere, aveam 6 echipe la Electro si acum nu ami este nimik, si handball, basket etc. Mititelu daca s-a bagat la UCV s-a bagat intr-o afacere si trebuie sa isi asume niste riscuri, da-l in “mama sa”

  20. corect said:

    Doamne, cati tarani sunt in acest oras . Noi nu meritam echipa in liga1 pentru ca nu avem suporteri numa„ frustrati cu care indiferent cum o dai tot nu e bine. e plin de incapabili vesnic nemultumiti dar vesnic autoritari si plin de idei pe net. Acum din mari suporteri ai Craiovei (care de ani buni decat sa platiti un bilet ati preferat un pet de bere si o punga de samanata ) ati devenit cei mai vehementi contestatari. Mi-e jena ca aveti acealsi drepturi cu mine

  21. grig said:

    mai bine mai scrieti de bancorex papagalilor, de G Paunescu si alte tepe memorabile. macar ospatarul tine financiar ca nebunul singurul simbolul orasului…

  22. mutu said:

    solomon face foarte bine ca ajuta echipa! din pacate mititelu nu pleaca odata….ca e sarac lipit!

  23. eu said:

    dobitocilor , daca ajuta echipa cu 1 mil e atunci sa ii cedeze adrian 30% din actiuni, ca nu e echipa orasului.pana acum zicea ca e a familiei lui si asa o sa ramana, atunci sa o sustina familia lui.si treaba cu bagatul banilor in teren si vestiare… firma a iesit pe profit dobitocilor deci sunt 2 variante : platesti la stat sau bagi cheltuieli.voi ce alegeati?nu mai da bani la stat si primaria il mai iarta pe deasupra si de vreo 12 miliarde.cati handicapati

  24. tot eu said:

    oricum, daca tot a luat ceva bani macar sa faca ceva pt ca asta conteaza , sa fie ceva de echipa asta nu sa ne batem la retrogradare.

  25. Punctul G said:

    Din articolele citite de mine astazi,am dedus ca doua categorii sociale sunt privilegiate prin scutirea platii anumitor taxe si impozite….lautarii si bucatarii…In consecinta,am luat decizia ca de luna viitoare sa-mi deschid un club de fotbal pt. pensionari,echipa de fotbal fiind formata din toti pensionarii din familia mea si a sotiei,deci..o voi transforma intr-o afacere de famalie si ca atare,pt ca indeplinesc toate conditiile, voi cere finantarea cu bani publici a acesteia.Meritam aceasta pt …originalitatea idei si pt imaginea pe care o vom aduce orasului…Strategia mea este simpla…in primele 10 etape il voi ruga pe dl.Mogosanu sa antreneze echipa,asta pt a aduce echipa pe ultimele locuri si ai face pe jucatori sa simta ce inseamna umilinta si rusinea,asta facad parte din “antrenamentul”psi hologic al echipei,..dupa care,voi apela la serviciile lui… 3,14tzurca,care chiar daca nu va castiga campionatul,va aduce totusi un mare profit clubului ,prin aducerea de fonduri de la diferitele cazinouri cu care va colabora…Cand vom aduna suma necesara,vom deschide noi,propriul nostru Cazino,la umbra statuiei lui Mihai Viteazu,amplasamentu l central aducand cu siguranta multa clientela.Din infiintarea acestei echipe,care va duce la deschiderea acestui Cazino,Primaria va avea mult de castigat precum si imaginea orasului,datorita arhitecturii ****riste a cortului sub care va fi amplasat…Singura mea rugaminte catre primarie este sa…ancoreze bine statuia lu Mihai Viteazu` ca daca vede ce se intampla la”picioarele lui”,ori cade de pe cal si striveste jucatorii de la masa de barbut,ori…ii scapa securea aia din mana si-i ia gatul la vreunul din angajatii nostrii de la masa de alba-neagra…Va multumesc anticipat si va doresc tuturor multa bafta,…mai ales mie !Pe restul de cetateni ai urbei noastre,le doresc…O zi minunata,plina de soare si bucurie !

  26. aldy said:

    Mai baieti de la gds cand sa va laud ca incercati sa fiti alaturi de echipa asta apropo’de cronica meciului,o dadurati in bara si va aratarati adevarata fata.Pacat, pentru ca mai pierdurati un cititor!!!

  27. Alexandru M. said:

    a bagat destui bani in echipa,in terenuri de antrenament,etc.nici nu am incredere in veridicitatea articolului si in buna credinta a autorului,sa nu uitam ca articole de genul asta apar inca de cand echipa era in b,asa ca…nici unul si nici altul nu sunt “curati” ,asta e cert.mai bine ati sublinia cati din banii publici se duc in buzunarele parlamentarilor si acolitilor lor.e mai important,credeti-ma ,echipa asta de bine de rau este extrem de iubita si nu plang oamenii asa de tare din cauza asta!faceti-va griji cand un presedinte de stat va face tampiti,cand un ministru incalca prevederile constitutiei,cand exista oameni care au salarii de 20000-30000ron si voi traiti cu 800-900 din care va mai si taie daca au ce sa taie.astea sunt problemele,nu UNIVERSITATEA CRAIOVA CARE ESTE FOARTE IUBITA AICI IN ORAS!

  28. hai craiova? said:

    mititelu” lasa deptul de smecher lui solomon…..
    un mic procent!
    urraa toti sunt fericiti!!

    SUPORTERII NU!

  29. Sam said:

    Dobitocul asta de primar nu are limite.
    Cum isi permite sa-si bata joc in halul asta de banii contribuabililor?
    B ani pentru tichetele profesorilor nu a avut!Din asta nu pica nimic in buzunarul lui…
    Sa se aleaga praful de el si de toti care il sustin in acest demers…Sa-i dea lui Mititelu din banii lor!

  30. haha said:

    aldy iti uram delectare cu fituica speciala , gds a scapat de un ” cititor” dar a castigat 1000 cu acest articol.la mai multe articole din astea ma intereseaza viata mea pe fotbalul din craiova si din romanica mai bine urinez

  31. tata banya said:

    e dator vandut mititelu,are credite de miliarde pana si pe persoana fizica,el,nevasta-sa si alti apropiati de-ai lui care au imprumutat bani ptr el,acum incearca alte interventii (via bucuresti) ca sa mai imprumute ceva,DAR noroc cu primaru ca da el de parca ar da din banii ceapa,varu joavina se plimba cu mercedes-uri de sute de mii de euro si prostii platesc impozite

  32. nu mai cumpar gds said:

    bai gds voi ati fost tot timpul impotriva u craiova.eu nu mai cumpar acest ziar tocmai datorita aversiunii voastre impotriva stiintei.tot timpul ati fost slugile echipei steua.foarte bine face primaria ca echipa fanion a olteniei.

  33. Pt domnii ziaristi..... said:

    Craiova e un oras terminat dtpdv pentru ca are oameni ca voi in el…….dar indiferent cat de sarac este nu sta in suma asta.In Cluj ia nastere un stadion adevarat……..cu bani publici.Mititelu e un om care a dat lectii de fotbal ………..echipa asta renascand cu jucatori adevarati dupa epoca de aur “staicu”.Tot respectul pentru el!!In articolul asta e numai frustrare ca un om simplu a reusit.Da a reusit,asta e adevarul!!!
    Sunt oameni care “fac” si altii care stau si analizeaza ce fac altii si eventual se mira!!!Orasul asta terminat isi meri

  34. blue said:

    @ 34 si alte vite ca el: situtia e foarte simpla dar pt idioti tot e imposibil de inteles. brutarul e plin de datorii pana in gat, nu a bagat mai nimic in clubul asta(daca facem calculul banilor pt drepturi tv, bilete, abonamente etc), improasca pe toata lumea cu noroi si voi il pupati in kur. daca tot vreti ca exemplu Cluj ia vedeti ce lucrari s-au facut la stadionul de acolo, cati bani s-au bagat in transferuri si antrenori, cand au fost injurati suporterii, etc la fel si unirea urziceni, club dintr-un oras mult mai mic decat craiova. exemplele pot continua. cap de damigeana investeste numai din gura si ii bate vantul prin buzunare asa ca CIOCU MIC!

  35. be said:

    ba nimenialtu,esti un mare d…..,astea se numesc afaceri,mai vazusi pe tiganul de solomon sa ajute pe cineva

  36. eu said:

    cand vad moacele acestor hoti i-mi vina sa ma p/i/s/i pe ei. haimanalele astia stiu cum strang eu din c/u/r cand trebuie sa-mi platesc darile la stat?.

  37. PISI said:

    DLE.Aurel Solomon ,str.ELECTROPUTERE din cart. Sarari (paralela cu str. HENRI COANDA ) cand o asfaltati ,ca e de rasul curcilor ?Ati uitat de ea ?Maine -poimaine vi se termina mandatul …
    Poate -poate …
    Va multumim ,noi cei ce locuim pe aceasta straduta de numai 500 m.!

  38. marc said:

    cum ii sare in ajutor coloratu de Aurica lui faliment, simte ca Ajica este falimentar, dar ma intreb de ce nu vinde clubul daca nu mai are bani!

  39. ddd said:

    bai prostilor voi nu vedeti ca tudor cum vede ca echipa joaca, gaseste ceva ca sa destabilizeze,iar voi botanistilor puneti botul ,,consiliul local are obligatia sa asigure desfasurarea in conditii optime a manifstarilor sportive”suporteri de …….

  40. mobydik said:

    ce tot va plingeti k a dat primaria 1mil de euro pt echipa javrelor.in spania municipalitatea aloca pt barcelona 400mil euro in fiacare an si populatia nu se mai plnge ca voi

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 28 septembrie 2009

Actualitate

» Prefectura Dolj, sat fără câini
» Mircea Geoană : Pleacă Nica, ieşim de la guvernare!
» Rocada, punct terminus?
» O nouă ediţie a Autoshow Oltenia
» Vocea cartierului 2010
» Primarul Solomon, finanţatorul lui Mititelu
» Sute de studenţi nu au locuri de cazare în căminele craiovene
» Mâine în GdS: Exproprieri umflate pentru podul Calafat-Vidin
» Târgu Jiu: 30.000 de lei pentru balul pensionarilor
» Un strop de promovare pentru meşterii populari
» Taxe unice cuprinse între 5 şi 27 de lei pentru obţinerea permisului auto
» Pentru cartea de identitate plătim de patru ori mai mult
» 28 de lei pe metrul pătrat, taxa pentru reclame
» Taxele de timbru se dublează

Local

» Lipsa fondurilor întârzie autorizarea unităţilor sanitare
» Peste 200 de câini au fost aruncaţi pe DN 67D
» Lăutarii se dau mai săraci decât profesorii
» Roman Polanski aşteaptă extrădarea în SUA
» Pittsburgh mută la G20
» De râsul anticorupţiei
» Serviciul de Ambulanţă, în blocaj financiar
» Modernizare la spital
» Dezolare, oboseală şi parfum ieftin
» Incendiu la Mercur
» Dirivan, alergat de poliţişti

Dolj

» Şoferii, urmăriţi de „Tunet“
» Jumătate din plantele din Dolj se dezvoltă în oţet
» Producătorii de struguri pentru vinificaţie riscă amenzi mari

Sport

» Rămaşi în zece, au fost egalaţi în prelungiri
» Găzarii au început urcuşul în clasament
» Incapabili să reziste
» Viciere de rezultat, pumni şi lacrimi
» Scurte ştiri
» Andrei Pavel, proaspăt pensionar
» Handbalistele craiovene, fără milă cu CSM Sebeş
» Thriller cu happy-end

Bani & Afaceri

» Marian Jean Marinescu, militant pentru referendumul lui Băsescu
» Ultima zi de lucru pentru 470 de ortaci din SNLO
» Incubator de pierderi
» Falimentul personal – bombă pentru bancheri

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Secrete inedite despre Nelly Furtado
» Cristi Minculescu, din nou pe scena craioveană

Top