12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCalangiu rămâne manager

Calangiu rămâne manager

Ordinul prin care ministrul Ion Bazac a aprobat destituirea din funcţie a managerului Spitalului de Urgenţă Craiova, dr. Cristina Calangiu, a fost suspendat la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit biroului de presă al Ministerului Sănătăţii. Prin urmare, Cristina Calangiu este în continuare managerul unităţii sanitare. Suspendarea ordinului, mai spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, va dura până când organele de anchetă vor definitiva cercetările privind cererea falsă de demisie, în baza căreia ministrul ar fi dispus schimbarea acesteia din funcţie.
Pe 4 septembrie, ministrul sănătăţii a emis un ordin prin care managerul Spitalului de Urgenţă Craiova era eliberat la cerere din funcţie începând cu 7 septembrie. Toate bune şi frumoase, numai că managerul nu îşi dăduse demisia, cererea fiind trimisă de altcineva. Prin urmare, ministrul sănătăţii şi-a dat acordul pe un act fals. Mai grav este că nimeni de la Ministerul Sănătăţii nu şi-a dat seama că documentul nu era autentic.
Nici Serviciul de Investigare a Fraudelor şi nici Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj nu au primit până ieri o plângere de la Cristina Calangiu privind actul de demisie fals. Prin urmare, în prezent ancheta penală, a cărei definitivare este aşteptată de Ministerul Sănătăţii, pare să nu existe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII