Traian Băsescu l-a invitat pe scenă pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, aflat printre invitaţi alături de Sebastian Vlădescu, şi s-au fotografiat cu primul automobil Ford produs în România. Vlădescu a fost şeful echipei de negociatori privind privatizarea fabricii de la Craiova. Înainte de fotografiile de grup, în timpul discursului, Traian Băsescu a mulţumit guvernului Tăriceanu. "Vreau să mulţumesc guvernului Tăriceanu pentru flexibilitatea de care a dat dovadă şi pentru modul în care a răspuns cerinţelor investitorului, făcând ca acest contract să fie semnat", a spus preşedintele. Pe scenă, Tăriceanu i-a mulţumit preşedintelui Băsescu, declarând ulterior că apreciază gestul galant al acestuia, privindu-l ca pe o preţuire a contribuţiei pe care a avut-o executivul de la acea dată pentru ca proiectul fabricii Ford să prindă viaţă.