21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRecuperatorul SNLO, onorarii fabuloase

Recuperatorul SNLO, onorarii fabuloase

Potrivit procurorilor anticorupţie, avocaţii firmei BEST Recuperare Creanţe SRL, recuperatorul SNLO, au beneficiat de onorarii fabuloase în raport cu munca prestată, o simplă înştiinţare fiind plătită cu 480.000 de lei.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie descoperă amănunte interesante în ancheta care vizează concesionarea către o firmă de apartament a creanţelor Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) din Târgu Jiu.
Potrivit unor surse din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, avocaţii au beneficiat de onorarii mai mult decât consistente, faţă de munca pe care au prestat-o. La dosarul anchetei se află documente provenite şi de la procesul pe care SC CET Arad, unul dintre datornicii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, l-a avut cu BEST Recuperare Creanţe SRL, proces care a şi fost câştigat, de altfel. Pentru redactarea unei simple cereri prin care CET Arad a fost înştiinţată că are datorii de plătit, precum şi comisioane către recuperator, a fost calculat un onorariu de asistenţă juridică de 480.000 de lei. Alt exemplu este cel al unei expertize pentru care BEST Recuperare Creanţe SRL a cerut plata a 180.000 de lei, iar în realitate ar fi putut fi realizată cu numai 1.800 de lei, de o sută de ori mai puţin.

Pe fir a intrat şi Corpul de Control al premierului  

Ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie a început ca urmare a unor plângeri depuse de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, care a denunţat modul în care au fost încheiate şapte contracte de cesionare de creanţe cu SC BEST Recuperare Creanţe SRL. Valoarea totală a creanţelor cesionate a fost de 128 de milioane de lei, iar BEST a fost liberă să îşi stabilească onorariile care, în anumite cazuri, au ajuns şi la 40%. Între societăţile care au primit înştiinţări să achite onorarii fabuloase din bugetul de stat se află SC CET Arad, SC CET Oradea, SC CET Braşov, precum şi Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare. Vizaţi de procurorii anticorupţie sunt, în principal, Eugen Davidoiu, fostul director al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Micu Stana Pânişoară, fostul director financiar-contabil, şi Diana Dumitraşcu, şefa Departamentului Juridic al SNLO, în perioada în care Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a cesionat creanţele.
În prezent, Corpul de Control al premierului derulează verificări pentru a stabili dacă astfel de contracte, de genul BEST – SNLO, au fost semnate şi la alte unităţi din cadrul Ministerului Economiei şi, de asemenea, să estimeze eventualele prejudicii. Daniel Burlan, directorul general al SNLO, a declarat că BEST Recuperare Creanţe a obţinut de pe urma Societăţii Lignitului un profit de milioane de euro, termocentralele fiind forţate să plătească, pe lângă datorii şi penalizări, şi onorariile imense ale avocaţilor firmei de recuperare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS