16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMajoritatea romilor din Mehedinţi nu au acte de identitate

Majoritatea romilor din Mehedinţi nu au acte de identitate

Reprezentanţii comunităţii rome din Mehedinţi s-au întâlnit cu prefectul judeţului, Ion Mîţu. Toate problemele cu care se confruntă cetăţenii de etnie romă au fost aduse în atenţia reprezentantului guvernului.
Prefectul a apreciat că multe dintre nemulţumirile exprimate se pot rezolva dacă va fi instituit un dialog între reprezentanţii comunităţii rome şi administraţia locală, în special primăriile şi consiliile locale.
În multe localităţi există probleme legate de accesul la educaţie şi abandonul şcolar sau de accesul la serviciile de sănătate. De asemenea, mulţi romi nu au acte de identitate sau nu au acte de proprietate pe terenurile pe care şi-au ridicat casele. Şi plata ajutoarelor sociale a fost adusă în discuţie. Sunt familii care trăiesc la limita sărăciei şi care ar trebui ajutate mai mult, dar s-au constatat şi cazuri în care ajutoarele sociale sunt plătite romilor cu influenţă, a căror situaţie materială nu este precară.
Prefectul a cerut întocmirea unei situaţii centralizate pe fiecare comună pentru a identifica toate încălcările legii privind plata ajutorului social. „Avem o comunitate numeroasă de romi în judeţul Mehedinţi. Multă vreme, problemele acestor oameni au fost neglijate şi nu este normal. Primarii folosesc comunitatea de romi ca pe o masă de manevră electorală. Dau ajutoare sociale în schimbul voturilor. Această practică trebuie să înceteze. Am foarte multe exemple de primari care procedează în acest mod. În plus, în multe comune nu există angajat la primărie un reprezentant al romilor care să faciliteze dialogul cu autorităţile locale“, a precizat Ion Mîţu.
Romii se vor întâlni trimestrial în sala de şedinţe a prefecturii pentru a discuta problemele care apar pe parcurs şi pentru a-i convinge pe aceştia că este normal ca toţi oamenii, indiferent de etnie, să intre în legalitate şi să aibă acte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII