Liga Europa – Crăciunescu: “Dinamo riscă suspendarea cu anii”

Autori
Etichete , ,


Fostul mare arbitru român şi observator UEFA, Ion Crăciunescu, a declarat că Dinamo riscă să fie suspendată din cupele europene pentru cel puţin doi ani după incidentele din partida cu Slovan Liberec şi nu crede că mai sunt şanse ca manşa secundă să se dispute.

"Regulamentul spune că în cazul în care integritatea jucătorilor nu mai poate fi asigurată, arbitrul trebuie să oprească meciul, ceea ce s-a şi întâmplat. E cea mai gravă situaţie, ar fi fost altceva dacă erau incidente, dar nu se oprea meciul. Măsurile vor fi foarte dure în acest caz, nici nu se mai pune problema returului la Dinamo, riscă suspendarea cu anii. Va putea fi suspendată doi-trei ani din competiţiile UEFA, sunt lucruri deosebit de grave. Lucrurile sunt sensibilizate după ce Dinamo a primit avertisment şi după incidentele de anul trecut cu Nijmegen", a spus Crăciunescu, citat de NewsIn.


Partida Dinamo-Slovan Liberec din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa a fost oprită în minutul 87, la scorul de 2-0 pentru oaspeţi, după ce aproximativ 50 de fani au rupt gardul şi au pătruns pe pista stadionului, nemulţumiţi de evoluţia echipei lor favorite, iar formaţia roş-albă ar putea pierde jocul la masa verde.


Comenteaza acum

3 Comentarii

  1. 007 said:

    Moooaaamaaaa ce rau imi pare! Dispareti de pe fata pamantului caini imputiti!

  2. judex52 said:

    BLESTEMELEEE !! 60 DE ANI IN CARE DINAMO A FURAT TOT FOTBALUL ROMANESC !!! CUPE , CAMPIONATE< JUCATORI, ARBITRI TOT !! SI ACUM "JOACA" LA FEL !! CRAIOVENI !! VA AMINTITI CUM NETOIU, MILITIANUL DE FRUNTE, A FURAT O ECHIPA CU FOTBALISTI CU TOT ??? CATE CAMPIONATE A "LUAT" DINAMO CU FOTBALISTII FURATI DE LA CRAIOVA ??? BLESTEMELE NU SE OPRESC AICI ??? TOT PATRIMINIUL IMOBILIAR AL LUI DINAMO, TOTUL ESTE FURAT !!! STITI CE VALOARE ARE ??? CAT BUGETUL ROMANIEI PE ZECI DE ANI !!! DE CE CREDETI CA ARE DINAMO ACTIONARI PESTE ACTIONARI !!! ESTE URIAS "CIOLANUL " FOTBALISTIC AL MILITIEI !!!! DINAMO DESFIINTATA DIN FOTBALUL ROMANESC !!! ATUNCI VOR DISPAREA SI MITICA MILI SI SANDU SECU' !!!

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 21 august 2009

Actualitate

» Marin Condescu se dă sărac
» În perioada soldărilor se practică reduceri promoţionale
» Hectare de morţi
» Zeci de tarabagii din pieţe, închişi de Gardă
» Fotbal: FC Braşov – Universitatea Craiova 2-0
» Din toamnă încep lucrările de reabilitare termică a blocurilor din Târgu Jiu
» Medicii din Gorj nu agreează programul de opt ore
» Disponibilizările la Avioane SA se decid în septembrie
» Război surd cu decibelii
» Videanu a promis acordarea unui ajutor de stat de 218 milioane lei pentru RAAN Drobeta Turnu Severin

Local

» Lăsat fără maşină
» 1 Mai, spart a treia oară
» Copii la volan pe drumurile publice
» Stradă sub ape
» Simulare de incendiu la hotel „Helin“
» Poliţişti din cinci judeţe, în razie la Olt
» „Croieşte-ţi viaţa!“, şi pe site
» N-avem curaj nici să murim

Dolj

» Hoţi de porumb, reţinuţi
» A renăscut ţesutul la război

Sport

» Program încărcat pentru vâlceni
» Negru îi vede pe panduri în Europa
» Speranţe sub Tâmpa
» Scurte ştiri
» EHF continuă să pedepsească neregulile
» Dragoş Marin şi-a asigurat bronzul la CE
» DSJ îndeamnă craiovenii la mişcare
» Momentul adevărului pentru handbaliştii gorjeni

Bani & Afaceri

» Vânzările de automobile noi au scăzut cu 52,5 la sută
» Criza, motiv pentru demararea unei afaceri
» Andronescu este de acord să completeze Codul Educaţiei
» Stolojan: România trebuie să prezinte doi-trei candidaţi pentru comisarul european
» Poliţişti trimişi pe teren cu autobuzul
» Doljul are mai mult ca prefect…

Sanatate

» Aritmia bunicilor sau bunica aritmiilor
» Feminismul, duşmanul fericirii
» Ceapa protejează de infecţii
» Hepatite virale mai puţin cunoscute

Magazin

» Apariţii editoriale
» Agenda evenimentelor
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Fereşte-te de radar!
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Jamaica, unică prin izul colonial

Opinii

» Femeia în gri şi petrolul

Top