13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Hectare de morţi

În doi-trei ani, craiovenii nu vor avea unde să-şi mai îngroape morţii, în ciuda extinderii preconizate a cimitirelor în 2009.

Cererea de locuri de veci depăşeşte cu mult oferta Primăriei Craiova, care nu mai poate stoarce decât cel mult cinci hectare şi ceva din domeniul public pentru extinderea cimitirelor. Cele 50,3 hectare rezervate la această oră mormintelor administrate de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL), plus cele 5,22, câte vor fi împărţite şi parcelate până la sfârşitul anului prin suplimentare, nu acoperă „necesarul“ decât pentru doi, maximum trei ani. „Cu toată extinderea, în doi-trei ani nu vom mai avea locuri de veci. Şi nu ştiu ce altă soluţie decât cumpărarea de teren mai există, fiindcă teren nu mai e pe nicăieri“, a spus Lucian Moşoiu, consilier juridic al Administraţiei cimitirelor. RAADPFL are în gestiune în prezent cimitirul Ungureni, cu 12,9 hectare şi 17.500 de locuri, Craiova Nord, cu cinci hectare, Sineasca – 27,4 hectare şi 22.000 de locuri, Dorobănţia, cu 4.000 de locuri la cinci hectare. Numărul cererilor este însă de cel puţin două ori mai mare decât cel al locurilor de veci. „Numai pentru Ungureni, de pildă, avem în acest moment 4.210 cereri înregistrate, în condiţiile în care nu mai este un loc liber. Cimitirul va fi însă extins cu două hectare, adică maximum 2.000 de locuri. Pentru Craiova Nord primim zilnic cereri. În Dorobănţie ar mai fi ceva spaţiu, însă nimeni nu vrea acolo“, a arătat Lucian Moşoiu. Cu încă două hectare va fi mărit cimitirul Dorobănţia, care însă nu are căutare. Craiova Nord câştigă 1,22 hectare. În regim de criză de spaţiu pentru morminte, locurile în cimitir nu se mai concesionează decât pentru urgenţe. „Nu s-au mai dat decât pentru boli grave şi decese“, a spus consilierul juridic Moşoiu.

Concesiuni anapoda

Una dintre cauzele crizei locurilor de veci este administrarea pe nevăzute a cimitirelor, în special în cazul Sineasca. Potrivit reprezentantului RAADPFL, aici s-au rezervat locuri de 40 de ani încoace fără ca pentru teren să existe planuri şi parcelare. Din acest motiv, concesionarea este blocată, chiar dacă, practic, ar mai putea fi locuri. „Când am preluat acest cimitir, am înţeles că fără hărţi şi planuri detaliate nu o să reuşim să îl administrăm cum trebuie. Au fost rezervate locuri 40 de ani la rând fără să se ştie exact pe ce parcele. Ce să fac acum, să-l caut pe om în America să-l întreb unde exact şi-a luat mormânt în Sineasca?“, a spus Lucian Moşoiu. El a precizat că în această perioadă se lucrează la hărţile pentru toate cimitirele aflate în grija RAADPFL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII