Acasă Actualitate Publicaţiile americane combat concurenţa site-urilor gratuite de ştiri

Publicaţiile americane combat concurenţa site-urilor gratuite de ştiri

Un grup american numit Jurnalism Online, a cărui intenţie este de a ajuta instituţiile media să câştige bani pe internet, a anunţat că peste 500 de publicaţii au acceptat să participe la proiectul iniţiat, în condiţiile în care cititorii de presă au migrat spre site-urile gratuite de ştiri.

Grupul media, lansat în aprilie de trei vechi patroni de presă din SUA, a precizat zilele trecute că responsabilii a 176 de cotidiene şi ai altor 330 de publicaţii şi „mari site-uri de informaţii“ au semnat scrisoarea de intenţie, pentru a deveni afiliaţi.
„Site-urile acestor publicaţii au mai mult de 900 de milioane de vizitatori lunar, de pe toată planeta“, se arată într-un comunicat al companiei din New York. Jurnalism Online intenţionează să lanseze în această toamnă o platformă plătită, care ar permite abonaţilor să acceadă la conţinutul site-urilor afiliate. „Unii ar putea să se aboneze la o singură publicaţie, alţii ar putea opta pentru o ofertă care să grupeze conţinuturi diferite“, a explicat pentru AFP unul dintre cofondatori, Gordon Crovitz, fost patron al Wall Street Journal.
Presa americană este afectată de scăderea drastică a veniturilor publicitare, corelată cu migrarea consumatorilor de media către site-urile gratuite de ştiri, a căror proliferare ridică problema concurenţei neloiale şi, mai grav, pe cea a renunţării la calitatea produsului jurnalistic livrat.
Magnatul australian Rupert Murdoch este cel care a redeschis dezbaterea privind limita până la care poate merge compromisul dintre calitate şi audienţă pe scară largă. „Revoluţia digitală a deschis canale noi şi ieftine, dar nu a făcut conţinutul gratuit“ a fost premisa pe care a înaintat-o Murdoch, anunţând că, din 2010, ediţiile on line ale The Sun, The Times sau New York Post vor putea fi accesate doar în schimbul unei taxe. De mai bine de un an, publicaţia The Financial Times a propus o variantă în care oferă cititorilor aproximativ 30 de articole gratuite pe lună. În acest fel, internauţii ar fi „provocaţi“ să-şi facă abonament. În urma unui studiu de marketing comandat de acelaşi ziar, a reieşit că varianta optimă este instaurarea unei taxe de cinci dolari pe lună pentru accesul total la articolele ediţiei on line.

Criza economică închide ziarele

La începutul săptămânii, Washington Post a decis să renunţe la ediţia săptămânală naţională, după ce vânzarea acesteia a scăzut drastic. Hebdomadarul, cu o tradiţie de 25 de ani, a trecut în ultimii zece ani de la 150.000 la 20.000 de exemplare. Duminică, Media Guardian, grupul care deţine ziarele Guardian şi The Observer, a anunţat că ia în calcul desfiinţarea celui mai vechi ziar de duminică, The Observer, după ce a pierdut anul trecut 24 de milioane de lire.
În urma acestor schimbări, va avea de suferit nu doar simplul cititor de presă on line, ci mai ales industria de publicitate. În noiembrie 2007, Murdoch spunea că modelul de presă gratuită on line, finanţată de veniturile din publicitate, va fi mult mai rentabil decât formula plătită de abonaţi. „În loc să ai un milion de abonaţi, noi vom avea cel puţin 10-15 milioane de cititori din patru colţuri ale lumii“, spunea, în urmă cu doi ani, patronul trustului de presă.
Pe de altă parte, un studiu realizat în Marea Britanie la începutul lunii august relevă că mai puţin de o treime din consumatori ar fi dispuşi să plătească pentru conţinut informativ on line, la publicaţiile grupului News Corp. Trei pătrimi dintre persoanele care au participat la sondaj au spus că publicaţiile din grupul lui Rupert Murdoch nu produc destul conţinut exclusiv pentru care să merite să plăteşti, în timp ce toate persoanele întrebate au răspuns că nu ar plăti pentru bârfe din showbiz sau sport. 28% dintre respondenţi au declarat că ar plăti pentru a citi articolele editorialiştilor, în vreme ce doar 13% ar da bani pentru a accesa interviurile exclusive.

Exit mobile version