16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAnchetă la Spitalul Judeţean Târgu Jiu

Anchetă la Spitalul Judeţean Târgu Jiu

Conducerea Spitalului Judeţean Târgu Jiu a declanşat o anchetă în cazul bebeluşului care a murit în burta mamei sale. Familia femeii care şi-a pierdut copilul spune că nu crede că va exista vreo culpă medicală în acest caz.

Conducerea Spitalului Judeţean Târgu Jiu a declanşat o anchetă administrativă în cazul bebeluşului care a decedat înainte de a se naşte. Doctorul Florin Mergea, directorul unităţii medicale, a declarat că aşteaptă notele explicative ale medicilor de la Secţia de ginecologie, deşi o eventuală decizie de sancţionare a acestora o poate lua doar Colegiul Medicilor Gorj şi numai dacă se dovedeşte, în vreun fel, că a fost vorba de o culpă medicală. „Am făcut toate demersurile pentru a declanşa o anchetă administrativă. Am cerut note explicative de la cei implicaţi în acest caz şi acum aşteptăm să aflăm ce se întâmplă. Trebuie să vedem dacă, profesional, a fost vreo problemă pe undeva. Nu se vor da sancţiuni administrative, pe acestea le dă doar Colegiul Medicilor şi doar dacă este culpă medicală. Să vedem ce spune ancheta“, a declarat Florin Mergea, directorul Spitalului Judeţean.
Anchetele administrative, dar şi cele ale Colegiului Medicilor Gorj durează multă vreme, iar rezultatele acestora nu sunt făcute publice de fiecare dată.

Două decese în două săptămâni

De data aceasta, este suspect şi pentru conducerea spitalului faptul că, într-un timp atât de scurt, de doar două săptămâni, doi bebeluşi au decedat la Maternitatea din Târgu Jiu. În ciuda acestui fapt, este puţin probabil că se vor aplica sancţiuni. De ani buni, Colegiul Medicilor nu a mai aplicat nici o sancţiune medicilor acuzaţi de malpraxis. Nici părinţii fetei care nu şi-a ţinut în braţe copilul după ce nouă luni l-a dus în pântece nu mai cred în eficienţa unui demers de sancţionare a celor vinovaţi. „Am făcut demersuri, am mers la directorul spitalului, însă sunt sigură că vor scăpa nesancţionaţi. Deja au găsit un diagnostic din cauza căruia a murit nepotul meu. Au început să ne spună că bebeluşul avea un cheag de sânge pe nu ştiu unde şi de aia a murit. Dacă era aşa, oare nu l-ar fi depistat şi înainte, la analize? Vor scăpa nepedepsiţi“, a spus Dorina Negrea.
Mama tinerei de 24 de ani din Scoarţa crede că nepotul ei ar fi putut să trăiască dacă fiica sa nu era neglijată de medicii ginecologi şi dacă aceştia i-ar fi făcut cezariană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS