Cultura corupţiei este omniprezentă în România, acţiunile anticorupţie sunt considerate ineficiente, iar discursul mediatic nu face decât să consolideze toleranţa la corupţie, se arată într-un studiu comparativ realizat sub egida Comisiei Europene în şapte ţări membre şi candidate UE.
„În ţări precum România şi Bulgaria, corupţia este percepută ca fiind larg răspândită în toate palierele societăţii şi acceptată ca atare. Un model similar de percepţie există şi în Grecia şi Turcia, dar sunt diferenţe. În timp ce în primele două corupţia este percepută ca rezultatul tranziţiei de la comunism şi al privatizărilor frauduloase, în celelalte ţări, percepţiile privind corupţia sunt legate de modernizarea societăţii“, a spus Angelos Giannakopoulos, coordonatorul studiului „Crimă şi cultură – relevanţa percepţiilor corupţiei pentru prevenirea criminalităţii“, realizat în Bulgaria, România, Turcia, Croaţia, Grecia, Germania şi Marea Britanie.
Şi în Croaţia, corupţia e percepută ca fiind larg răspândită, din cauza „transformării mecanismelor corupte din timpul războiului“. În Germania şi Marea Britanie studiul constată „creşterea graduală a percepţiei privind corupţia structurală în domenii precum politica şi economia“.
Corupţia ca mod normal de a rezolva lucrurile
„România este un exemplu special, pentru că în acest caz se poate vorbi de o cultură generalizată a corupţiei. Cetăţenii consideră corupţia ca mod normal de a rezolva lucrurile. Acest mod de a gândi şi de a acţiona este adânc înrădăcinat în atitudinile morale, conceptuale şi practice ale vieţii de zi cu zi“, a spus coordonatorul studiului.
Românii au percepţia unui fel de „ansamblu mafiot“ deasupra legii, în care sunt agregate interese multiple din toate palierele societăţii: politică, poliţie, magistratură, administraţie publică, oameni de afaceri, organizaţii nonguvernamentale, mass-media. Percepţii similare există şi în Bulgaria şi Croaţia, a precizat Giannakopoulos.
Pentru politicienii români, se arată în raport, România este „o ţară coruptă fără oameni corupţi“, deoarece există prea puţine condamnări serioase pentru acte de corupţie.
Realizat în baza interviurilor cu mai multe grupuri-ţintă – politicieni, magistraţi, oameni de afaceri, reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media – raportul pe România constată că în toate aceste grupuri „există percepţia larg răspândită că sistemul judiciar, în loc să fie o instituţie dedicată condamnării corupţiei, dimpotrivă, el este una dintre cauzele structurale ale acestui fenomen“.
Cum nimeni la vârf nu este pedepsit, şpaga şi mita au devenit „un sport naţional“ şi la nivel cotidian, existând şi sentimentul unei „corupţii justificate“, pentru a „suplimenta“ salarii modeste sau pentru a „accelera“ anumite proceduri birocratice, se arată în raport.
„Efectul bulgărelui de zăpadă“
În ceea ce priveşte discursul mediatic, studiul remarcă „efectul bulgărelui de zăpadă“ – cu cât presa prezintă mai scandalos acuzaţii de corupţie, cu atât creează o toleranţă mai mare a publicului la acest fenomen, acţiunile mediatice fiind „complet contraproductive“.
Miklos Marschall, directorul Transparency International pentru Europa şi Asia Centrală, a făcut comparaţia între corupţie şi felul cum sunt trataţi pietonii de către şoferi în Kazakhstan, Ungaria şi Germania. În prima ţară, pietonul are foarte mari şanse să fie călcat de o maşină când traversează strada, în a doua şansele sunt mai mici, iar în Germania este foarte sigur să treci strada. Abuzul de putere, chiar şi puterea pe care ţi-o dă volanul unei maşini, este mai des întâlnit în societăţi nedemocratice sau de tranziţie decât în democraţiile cu tradiţie, a explicat Marschall.
El a dat şi exemplul funcţionarilor publici din orice ţară postcomunistă, unde nu sunt obişnuiţi să ofere servicii, ci să abuzeze de putere cât pot de mult pe durata mandatului lor. „Cu cât comportamentul autoritar este mai răspândit într-o societate, cu atât mai multă corupţie există“, a conchis directorul Transparency International, notând însă că organizaţia sa vede fenomenul corupţiei ca un simptom al „proastei guvernări“ şi că acţiunile punitive anticorupţie nu au şanse de reuşită dacă nu se are în vedere şi cadrul mai larg al responsabilizării diferiţilor actori.
