10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Joi, o zi fără apă

Joi, 9 iulie, alte 15 vane din reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă a Craiovei vor fi înlocuite. Acest lucru va duce la oprirea apei, între orele 7.00 şi 24.00, în mai multe cartiere ale oraşului. Iniţial, Compania de Apă „Oltenia“, sătulă de reproşurile craiovenilor, a propus constructorului, SC Hidroconstrucţia SA, ca întreruperea furnizării apei să fie reprogramată pentru miercuri. Numai că antreprenorul general al lucrărilor de reabilitare a reţelei publice de apă nu a fost de acord cu această schimbare şi s-a păstrat data iniţială. Cartierele afectate joi de oprirea apei vor fi: Lăpuş, Lăpuş-Argeş, zona SUCPI, bulevardul Decebal, strada Plaiul Vulcăneşti şi aleile adiacente, strada Caracal, cartierele Făcăi, Brazda lui Novac, George Enescu, Valea Roşie, Sărari, Rovine, Calea Bucureşti, zona centrală, bulevardul Nicolae Titulescu, Calea Severinului, până la Hanul Craioviţa, zona cuprinsă între străzile Calea Bucureşti, Unirii, Caracal şi bulevardul Decebal, zona de locuinţe ANL – Potelu, strada Ramuri şi aleile adiacente, străzile Corneşului şi Parângului.
Conducătorii auto sunt avertizaţi să circule cu atenţie pe străzile pe care vor avea loc lucrările: b-dul Dacia – Fraţii Goleşti; Petre Ispirescu – Calea Bucureşti; George Enescu – Amaradia; Dacia – Staţie Hidrofor; Vasile Alecsandri – Buciumului; Sărari – Calea Bucureşti; Nanterre – Înfrăţirii; Caracal – Henri Coandă (Potelu); Caracal – Matei Millo; Calea Unirii – Mihai Viteazul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII