9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat salvat de la înec de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Bărbat salvat de la înec de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Ieri, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova, judeţul Mehedinţi, au observat, în golful Cerna, pe direcţia km fl 954, la aproximativ 200 de metri de  malul românesc al fluviului,  pe şenalul navigabil, un velier pe care se afla un bărbat ce desfăşura  activităţi de agrement.
Condiţiile meteorologice nefavorabile, vântul puternic şi valurile marii au răsturnat velierul, iar bărbatul a căzut în apele fluviului Dunărea. Aflată în dificultate, persoana în cauză nu a mai putut să se ridice pe velier şi a strigat după ajutor.
Poliţiştii de frontieră au observat că persoana este în pericol şi s-au îndreptat de urgenţă către aceasta. Bărbatul, epuizat şi obosit din cauza efortului depus pentru a se salva, a fost urcat la bordul navei unde i s-a acordat primul ajutor, totodată lucrătorii noştri recuperând şi velierul care plutea în derivă pe fluviu.
După ce a fost salvat din apele Dunării, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul se numeşte T. Dănuţ, de 40 de ani, din localitatea Orşova.
 Acesta a declarat poliţiştilor că a ieşit să se plimbe pe fluviu cu velierul, dar vântul puternic, valurile mari şi o manevră greşită au răsturnat ambarcaţia de agrement, l-au dezechilibrat şi a căzut în apă, curenţii fluviului ducându-l spre malul sârbesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS