15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLicenţa Ştiinţei, tranşată pe viu

Licenţa Ştiinţei, tranşată pe viu

Trebuia Universitatea Craiova să primească licenţa pentru campionatul 2009/2010? A încălcat Federaţia Română de Fotbal regulamentul de licenţiere atunci când a decis că Ştiinţa a respectat cerinţele, mai ales cele financiare, impuse de UEFA? Sunt întrebări care au incendiat opinia publică, dar la care nimeni nu a răspuns concret. Gazeta de Sud vă prezintă în exclusivitate detaliile care au stat în spatele dosarului de licenţiere şi metoda folosită de finanţatorul Universităţii, Adrian Mititelu, care a „valsat“ printre articolele din regulamentul forului tutelar fotbalistic. Deşi i-a convins pe subordonaţii lui Mircea Sandu că Universitatea este „curată“, Mititelu a făcut două greşeli. A uitat de o datorie de un milion de lei, pe care a plătit-o după termenul-limită, impus de UEFA, cum la fel s-a făcut că plouă şi atunci când a decis divizarea clubului şi nu a înştiinţat Consiliul Local Craiova despre acest lucru, consiliu care este acţionar la club şi care i-a aprobat recent un sprijin financiar de două milioane de lei. Ceea ce am descoperit în urma investigaţiei jurnalistice, al cărei rezultat îl puteţi citi mai jos, nu este un atac la adresa clubului de fotbal sau a finanţatorului său. Facem această precizare, deoarece este mai mult decât probabil ca, după publicare, Adrian Mititelu să scuipe venin spunând că vrem să dăm în echipă şi că avem interese ascunse, că vrem să cumpărăm Universitatea, că facem jocurile duşmanilor sau cine ştie ce alte aberaţii. Aşa a procedat ori de câte ori am criticat evoluţia echipei sau am prezentat şmecheriile sale financiare. Nimic mai fals. GdS iubeşte echipa-fanion a Olteniei, pe care a lăudat-o atunci când a meritat. O dovadă în plus este faptul că am preferat să publicăm acest articol după limpezirea apelor în privinţa calificării Ştiinţei în Europa League, pentru a nu agita spiritele şi a lăsa jucătorii şi conducerea tehnică să pregătească în linişte meciul decisiv, pe care, din nefericire, l-am pierdut. Că ne-am vândut sau nu locul în Europa, în schimbul obţinerii licenţei, acest lucru îl ştiu doar cei din fruntea clubului şi nu face obiectul anchetei noastre. Din respect pentru opinia publică şi pentru cititorii noştri, ne vom referi în cele ce urmează doar la fapte concrete, care pot fi demonstrate cu acte, şi nu la speculaţii. Pe de altă parte, Universitatea Craiova nu trebuie scoasă ţap ispăşitor pentru mizeria din fotbalul românesc. Au comis-o cluburi mai influente de la Bucureşti. Dar adevărul, oricare ar fi el, trebuie spus. Măcar pentru iubitorii acestei echipe minunate, care merită mai mult decât traseul jenant din ultimii ani. Şi care, din păcate, se hrănesc cu gloria vremurilor de altădată.

Dosarul de licenţiere a Universităţii Craiova arde. Îi frige pe şefii fotbalului românesc, prinşi cu cioara vopsită de UEFA, pe conducătorii clubului, în frunte cu Adrian Mititelu, şi, nu în ultimul rând, pe frumoşii nebuni care umplu stadionul şi al căror vis de a-şi vedea echipa în Europa s-a stins. S-o luăm cu începutul.

Băiatul lui Mititelu, acţionar principal la 12 ani

Ştiind că are datorii către bugetul statului şi că nu va primi licenţa, Adrian Mititelu, sfătuit sau nu de anumiţi doctori în economie, a decis să facă un artificiu şi să scoată firma, SC Fotbal U Craiova SA, curată şi neprihănită. Zis şi făcut. Pe 15 martie 2009, cu două săptămâni înainte de termenul-limită prevăzut în regulamentul UEFA, Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii a decis divizarea clubului. În urma acestui proces au rezultat trei societăţi: SC Fotbal Club U Craiova SA (societatea-mamă), SC Cetatea Banilor City SA şi SC Western Gate Residence SA, toate, cu sediul în strada Sf. Dumitru 1, acolo unde este şi sediul clubului de fotbal. Deşi capitalul social al firmei a fost diminuat de peste cinci ori, acţionarii clubului şi-au păstrat cotele deţinute. Astfel, principalul acţionar al SC Fotbal Club U Craiova a rămas fiul de 12 ani al lui Adrian Mititelu, Gigi-Adrian, cu 35%. Liana-Gabriela Mititelu deţine 17%, SC Hotel New York, cu 17,46%, iar Gigel Preoteasa – 14%. Printre acţionari mai figurează AS Ştiinţa Craiova, Asociaţia FPP Oltenia, persoane fizice şi Consiliul Local Craiova, acest din urmă aspect având o importanţă deosebită în derularea ulterioară a evenimentelor. Surprinzător, Adrian Mititelu deţine la SC Fotbal Club U Craiova doar 11,08% din acţiuni, dar controlează mai bine de jumătate din capitalul social deoarece este beneficiarul uzufructului şi al dreptului de administrare asupra cotelor deţinute de Liana-Gabriela şi Gigi-Adrian. Aceiaşi acţionari cu aceleaşi cote proporţional se regăsesc şi la cele două societăţi nou-înfiinţate. Singura diferenţă dintre clubul de fotbal şi Cetatea Banilor City şi Western Gate Residence este obiectul de activitate. Fotbal Club U Craiova are ca obiect principal activitatea sportivă, pe când celelalte două, tranzacţiile imobiliare. Şi nu orice fel de imobile, ci pe cele proprii. Adică, prin procesul de divizare, terenurile şi celelalte acareturi ale lui Adrian Mititelu au fost mutate pe aceste firme care se vor ocupa de vânzarea propriilor pământuri din patrimoniu. Concret, Cetatea Banilor City a preluat o parte din datoriile clubului, 2,3 milioane de lei, şi terenurile de la Balta Craioviţa, Western Gate Residence „a înghiţit“ o datorie de aproape 105.000 de lei şi a preluat un teren de 18 ha de pe Calea Severinului, iar Fotbal Club U Craiova a rămas cu contractele jucătorilor, cu drepturile de televizare, cu investiţiile făcute la Stadionul „Oblemenco“ şi celelalte drepturi derivate din activitatea sportivă. Ca să scape de încă o bătaie de cap, Mititelu a transferat celor două noi societăţi şi procesele în care era implicat clubul. Până aici, lucrurile sunt oarecum simple. Divizarea, chiar dacă nu a fost privită cu ochi buni de UEFA, este legală şi este un procedeu folosit pe scară largă de mai toţi „investitorii“. Scopul scuză mijloacele, ar putea spune Mititelu. Printr-un artificiu legal, datoriile clubului au fost mutate pe alte firme, iar finanţatorul şi-a scos imediat un certificat fiscal care atesta că Universitatea nu mai are nici o datorie la bugetul statului la data de 21 mai. Prea târziu, însă.

Fără datorii, dar prea târziu

În ciuda dovezii aduse de la Fisc, clubul are totuşi o problemă cu respectarea termenelor prevăzute în regulamentul de licenţiere aplicabil cluburilor din Liga I pentru sezonul 2009-2010. Articolul 47 din regulament spune că „solicitantul de licenţă trebuie să dovedească faptul că la data de 31 decembrie a anului anterior sezonului pentru care se solicită licenţa nu avea angajamente financiare neachitate rezultate din activităţi de transfer către alte cluburi de fotbal“. De asemenea, Universitatea trebuia să dovedească faptul că la data de 31 decembrie 2008 nu avea datorii neachitate către angajaţi, asigurările sociale şi autorităţile fiscale, rezultate din obligaţiile contractuale şi legale faţă de angajaţi. Regulamentul prevede şi o facilitate pentru cluburile de fotbal. Anexa VIII spune următoarele: „Un angajament financiar restant la 31 decembrie nu este considerat restant dacă solicitantul de licenţă poate dovedi până la data de 31 martie a anului următor că şi-a achitat complet toate angajamentele financiare (…)“. Or, Mititelu a adus dovada că Universitatea nu mai are datorii pe 21 mai, o lună şi jumătate mai târziu decât cerea UEFA. De fapt, chiar în ziua în care a obţinut atestatul fiscal de la DGFP Dolj, clubul plătise o datorie de un milion de lei, din care jumătate reprezentau restanţe la bugetul statului, adică inclusiv impozite pe salarii, şi la bugetul asigurărilor sociale. Datoriile proveneau din debite curente, dar şi din penalizările pentru vechile restanţe ale clubului. Numai şi pentru acest motiv, şi FRF ar fi avut motive să nu acorde licenţa. Şi, totuşi, a făcut-o, aşa cum a procedat şi cu celelalte cluburi din fruntea clasamentului, anul trecut, ceea ce ar putea să scoată România din Europa fotbalistică intercluburi.

Judecătorul de la Registru şi-a pierdut răbdarea

O problemă şi mai gravă apare la procedura de divizare din martie. După cum arată documentele, Fotbal Club U Craiova pare să fi fost ajutată de judecătorul delegat pe lângă Oficiul Registrului Comerţului Dolj, care a aruncat la gunoi prevederile legale. Procedura de înregistrare a modificărilor din viaţa unei societăţi comerciale este relativ simplă. Acestea se depun la judecătorul delegat, în cazul nostru, Onoriu Cumpănaşu, care verifică dacă s-au respectat paşii legali, apoi dă o hotărâre care poate fi atacată cu recurs şi care în final rămâne irevocabilă. Judecătorul Cumpănaşu s-a grăbit atât de rău să înregistreze documentele clubului, aflat, evident, în criză de timp (doar îi suflau în ceafă „duşmanii“ de la UEFA şi de pretutindeni), încât a încălcat articolul 6 din Legea nr. 25/1990, care reglementează însăşi funcţionarea Registrului Comerţului. Articolul prevede ca, după admiterea cererii de înregistrare, să se acorde o perioadă de 15 zile în care hotărârea poate fi atacată cu recurs. Cum Fotbal Club U Craiova a depus cererea pe 16 martie, 15 zile ar fi însemnat ca decizia irevocabilă să fie dată pe 31 martie, prea târziu pentru intenţiile conducerii clubului. Aşa că judecătorul şi-a pierdut răbdarea şi după doar două zile a declarat-o irevocabilă prin nerecurare. Logic, nimeni nu ar fi avut timp să o conteste având la dispoziţie o singură zi. Iar acel cineva putea fi Consiliul Local Craiova, ai cărui jurişti îşi sparg acum capetele să găsească o soluţie prin care să anuleze hotărârea lui Cumpănaşu. Directorul Registrului Comerţului, Gheorghe Celea, a declarat că Registrul nu se poate opune hotărârii judecătorului delegat.

Consiliul local, martor la căratul apei

De ce nu este Consiliul Local (CL) Craiova dispus să înghită şmecheria lui Mititelu? Pentru că, prin artificiul divizării, s-a trezit partener de afaceri cu acesta în două firme al căror scop este să facă tranzacţii cu pământuri şi clădiri şi mai sunt şi pline de datorii. Nu este exclus ca Fiscul, care a pus sechestru pe o parte din bunurile transferate celor două firme, Cetatea Banilor City şi Western Gate Residence, să execute silit CL dacă nu îşi poate recupera banii de la cele două societăţi. În plus, CL a fost martor la căratul apei în procesul de divizare. Conducerea clubului de fotbal nu a convocat CL la Adunarea Generală a Acţionarilor în care s-a luat decizia divizării, deşi era obligată să o facă, pentru că aşa prevede o hotărâre de consiliu din 2002, prin care s-a aprobat cumpărarea acţiunilor la clubul de fotbal.

Hotărâre bună de aruncat la gunoi

Consilierii locali au aprobat participarea CL la majorarea capitalului social al SC Fotbal Club U Craiova prin cumpărarea a 40.000 de acţiuni în valoare de 400.000 de lei, dar pentru aceasta au pus condiţii asumate de conducerea clubului de fotbal de atunci. În anexa la hotărâre, care modifică actul constitutiv al clubului de fotbal, Universitatea nu avea voie să schimbe adresa clubului sau să se mute în altă localitate. Un articol foarte important este cel de la numărul 12, alineatul 3, care spune negru pe alb: „Convocarea obligatorie cu respectarea formalităţilor legale atât timp cât Consiliul Local Municipal îşi menţine calitatea de acţionar“. Cei care ar fi trebuit să ducă la îndeplinire prevederile hotărârii, din partea CL, erau reprezentanţii Direcţiei Administraţie Publică Locală şi cei ai Direcţiei Economico-Financiare. În plus, tot prin hotărâre de consiliu au fost desemnate şi persoanele care reprezentau Consiliul în AGA şi Consiliul de Administraţie al clubului. Dacă până mai anii trecuţi responsabili au fost consilierii Mihail Neagoe, Elena Şerbănoiu şi Rodion Cămătaru, din 2008, consiliul local nu a mai avut nici un reprezentant care să controleze clubul. Nu că înainte ar fi primit cine ştie ce date, dar, măcar de ochii lumii, consiliul arăta că îi pasă de banii pe care i-a investit. Ultima hotărâre prin care au fost numiţi consilieri care să reprezinte interesul oraşului a fost nr. 81/2005. Ea nu a mai fost modificată, iar cei trei consilieri enumeraţi mai sus şi-au pierdut mandatele. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, recent, consiliul local, la recomandarea primarului Antonie Solomon, a acordat Universităţii un sprijin financiar de două milioane de lei şi se pregăteşte să aprobe încă atât în toamnă. Nimeni din consiliu nu va putea să verifice ce se întâmplă cu aceşti bani pentru că nimeni nu a fost interesat să delege vreo persoană la club. Fostul consilier local Rodion Cămătaru a suferit o amnezie temporară când l-am întrebat ce activitate a depus în CA-ul Universităţii după ce a fost delegat de CL. „Nu, nu am fost. Sunteţi în eroare“, a spus el iniţial. Când i-am spus că avem hotărârea de consiliu din 2005, lui Cămătaru i s-a împrospătat brusc memoria. „Nu s-a ţinut niciodată(CA – n.r.). N-am idee cine este acum acolo“, a declarat Cămătaru. Când a aflat despre situaţia în care este consiliul local, primarul Antonie Solomon a luat foc. „O să dăm o hotărâre de consiliu cât mai repede, prin care vom ceda gratis către suporteri toate acţiunile pe care le deţine consiliul local. Eu le-am spus mai demult să facă asta. Nu m-au ascultat“, a tunat primarul.

Divizare în interesul societăţii

Finanţatorul Universităţii, Adrian Mititelu, a declarat că nu este problema lui dacă reprezentanţii consiliului local nu au ştiut de convocare. „Conform Legii nr. 31/1990, convocarea se publică în Monitorul Oficial şi într-un ziar naţional. Nu este problema mea că nu au ştiut. Şi, chiar dacă veneau la AGA, ce putere de decizie aveau cu nici 1%?“, s-a întrebat Mititelu. Acesta a explicat că divizarea SC Fotbal Club U Craiova a fost făcută în interesul societăţii. „Avea foarte multe active pe ea“, a spus el. Finanţatorul Universităţii a precizat că subiectul licenţei este unul închis. „Este un caz închis. Eu am fost cel care s-a adresat UEFA când am văzut că FRF a refuzat să ne acorde licenţa, iar ei mi-au răspuns că nu e competenţa lor, ci a FRF. Când au auzit de divizare, cei de la FRF au crezut că, prin acest procedeu, care este legal, se pierde identitatea clubului Universitatea. UEFA poate verifica doar procedura, dar nu poate analiza problema pe fond“, a mai spus Mititelu. Acesta a precizat că sperietoarea cu suspendarea echipelor româneşti din cupele europene nu poate fi pusă în practică. „La UEFA nu există prevedere pentru suspendarea cluburilor, decât dacă se dovedeşte că a fost vorba de fraudă. În prezent, nouă din zece ţări europene au probleme financiare şi aici mă refer la cluburi de fotbal“, a spus Mititelu. Întrebat de unde provine datoria de un milion de lei plătită pe 21 mai, acesta a spus scurt: „Era poprire pe conturi“. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

96 COMENTARII