29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Copil de şase ani înecat la Verbiţa

Dolj: Copil de şase ani înecat la Verbiţa

Un copil de şase ani din comuna doljeană Verbiţa s-a înecat în această seară într-un lac din satul Verbicioara. Robert V., de şase ani, se juca pe malul lacului împreună cu verişorul său de trei ani, fără să fie supravegheaţi. La un moment dat, Robert a intrat în apă şi s-a înecat. Trupul său a fost scos din apă, iar un localnic a anunţat evenimentul la numărul de urgenţă 112, chemând ambulanţa. La faţa locului s-a prezentat o ambulanţă de la Pleniţa, care nu avea însă medic, aşa că părinţii au solicitat să vină echipajul SMURD de la Craiova, în speranţa unei minuni. Echipajul SMURD a venit, însă era prea târziu, în ciuda eforturilor cadrelor medicale de a-i salva viaţa băieţelului. Poliţia a început o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu certitudine cum de copilul a rămas nesupravegheat şi s-a înecat.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS