Acasă Actualitate Caravana LEAD, la Craiova

Caravana LEAD, la Craiova

Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Rurală (ARDR) organizează astăzi, în Craiova, la Facultatea de Agronomie, „Caravana LEAD“ (Learning European Active Democracy), proiectul de informare a tinerilor asupra participării la cetăţenia activă europeană. Proiectul este cofinanţat de Comisia Europeană, în parteneriat cu Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti (COS) şi cu asistenţă tehnică din partea Institutului pentru Politici de Dezvoltare. Caravana este organizată de zece lectori din ţările Uniunii Europene şi Caucaz şi presupune întâlniri cu membrii universităţilor locale, ai liceelor şi colegiilor naţionale, dar şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor. La deschiderea manifestărilor vor participa: Florentin Gust, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, din Parlamentul României, Claudiu Neagoe, preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti, Giuseppe Abignente (Italia), Antonio Tomoniu, preşedintele Asociaţiei Regionale pentru Dezvoltare Rurală, Gabriel Pricină, preşedintele Institutului pentru Politici de Dezvoltare, Daniel Neagoe Bacanu, coordonator Centrul Europe Direct Craiova, dar şi echipa internaţională de lectori.

A absolvit Facultatea de Ştiințe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Filosofie Sociologie. Lucrează la Gazeta de Sud din 2004 în domeniul social, dar este şi realizatorul rubricii Infosocial la Radio Sud.
Exit mobile version