11.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateArmata Română şi-a încheiat misiunea în Irak

Armata Română şi-a încheiat misiunea în Irak

Misiunea Armatei României în Irak s-a încheiat printr-un cere-monial militar-religios, organizat ieri de militarii Batalionului 26 Infanterie „Scorpionii Roşii“, în Baza Militară din Tallil.

Ceremonialul a fost deschis de prezentarea onorului preşedintelui României, Traian Băsescu, de comandantul Batalionului 26 Infanterie, locotenent-colonelul dr. Gabriel Toma, în prezenţa oficialilor participanţi din partea României, Irakului şi a Statelor Unite ale Americii.
În cadrul ceremonialului s-au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor români şi italieni căzuţi la datorie pe timpul misiunilor din teatrul de operaţii din Irak. Prima coroană depusă la monument a fost cea a preşedintelui României, în memoria sublocotenenţilor (p.m.) Bogdan Hâncu şi Ioan Grosaru, precum şi a militarilor italieni Nicola Ciardelli, Enrico Frassanito, Carlo De Trizio şi Franco Lattanzio. Au mai depus coroane generalul american Raymond Odierno, comandantul Forţei Multinaţionale din Irak, generalul maior italian Paolo Bosotti, precum şi  ministrului apărării naţionale, Mihai Stănişoară, şi şeful statului major general, amiral dr. Gheorghe Marin, împreună cu oficiali din partea ministerului apărării naţionale din Irak.   
Drapelul de luptă al Batalionului 26 Infanterie „Scorpionii Roşii“ a fost decorat cu Virtutea Militară în grad de ofiţer cu însemne de război de către preşedintele României. După decorarea drapelului, preşedintele s-a adresat militarilor:
„Aţi început misiunea în Irak acum şase ani. Când v-aţi început misiunea, România nu era nici în NATO, nici în Uniunea Europeană. Acum vă pregătiţi să reveniţi acasă cu fruntea sus, cu misiunea îndeplinită, într-o ţară membră NATO şi parte a Uniunii Europene. Aţi făcut ca misiunea voastră să nu fie numai o datorie de militar, ci aţi întins o punte din istoria României către istoria Irakului. Timp de şase ani aţi apărat pământul irakian pe care l-aţi avut în responsabilitate ca pe pământul ţării voastre“.
În cadrul ceremonialului, locotenent-colonelul Gabriel Toma a fost decorat de generalul locotenent american Charles Jacoby, comandantul Corpului Multinaţional din Irak, cu Steaua de Bronz, iar mai mulţi ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi gradaţi voluntari au fost decoraţi atât de partenerul american, cât şi de ministrul apărării naţionale, Mihai Stănişoară, şi de şeful statului major general, amiral dr. Gheorghe Marin.
Momentul simbolic al ceremonialului a fost marcat de coborârea drapelului naţional de pe catarg, drapelul fiindu-i oferit preşedintelui României de generalul de brigadă Cătălin Tomescu, seniorul reprezentativ naţional în Irak. „Am să ţin acest drapel oferit de voi în sala de şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării sau în birou la mine. Dar până atunci vă rog să îmi permiteţi să îl ţin acolo unde l-aţi ţinut şi voi pe timpul misiunilor voastre: la inimă“.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea contingentului românesc prin faţa oficialităţilor şi invitaţilor la acest eveniment.    
După ceremonial, preşedintele României împreună cu delegaţia oficială română s-a deplasat la sala de mese din interiorul Bazei Militare Tallil, unde au servit masa împreună cu militarii români.
Mr. Oliver ANGHEL

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

30 COMENTARII