6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia, ţara care a făcut vedete din pipiţe

România, ţara care a făcut vedete din pipiţe

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că tinerii au nevoie de cărţi, educaţie şi modele şi a criticat-o pe Elena Băsescu, susţinând că aceasta le promite românilor legalizarea drogurilor.
„O domnişoară despre care nu am vorbit niciodată până acum, Elena Băsescu, le promite românilor legalizarea drogurilor. Asta mai lipseşte în ţara aceasta, asta-i ţara fericirii pentru români, asta trebuie să facă toţi cei care rămân fără servicii: să ia nişte droguri uşoare, le dă domnişoara Elena Băsescu. Este promisiunea ei electorală. România este o ţară în care nimeni nu mai vorbeşte că tinerii au nevoie de cărţi, de educaţie şi modele, altele decât domnişoara Băsescu şi doamna Udrea. Asta este o ţară care a făcut vedete din toate pipiţele şi nu-şi respectă veteranii de război“, a spus Antonescu.
Întrebat dacă are o strategie în privinţa consumului de droguri, Antonescu a spus că nu crede că România ar putea combate consumul de droguri liberalizându-l. „Nu cred că e prima problemă a ţării. România are probleme mari, legate de locurile de muncă, de puterea de cumpărare care scade, de venituri care se diminuează, de categorii întregi de oameni care au fost minţiţi şi nu cred că şi-ar găsi consolarea într-o porţie de marijuana. Eu nu cred că România este Olanda, România nu are mentalitatea, nu are nivelul de cultură în această privinţă încât să îşi permită să legalizeze acum şi drogurile. Mă opun categoric acestui lucru, după cum mă opun şi altor lucruri care în alte părţi ale Europei se practică, de exemplu căsătoria între homosexuali. Mă opun fără să le încalc cu ceva drepturile care sunt prevăzute pentru fiecare om“, a afirmat Antonescu.
Elena Băsescu, candidat independent pentru PE, a declarat vineri, la Ploieşti, că ar putea fi de acord cu legalizarea marijuanei doar dacă o astfel de decizie ar fi luată la nivelul Uniunii Europene, însă a apreciat că România nu este pregătită pentru această etapă.
„Aş fi de acord cu legalizarea marijuanei doar dacă s-ar lua decizia în Uniunea Europeană, dar nu sunt de acord ca dezbaterea să pornească din România către UE, pentru că eu cred că în România acest fenomen e scăpat de sub control şi nu ar putea fi gestionată în nici un caz legalizarea. Dar, dacă în UE se va lua în considerare acest lucru, atunci noi va trebui să ne supunem regulilor“, a explicat Elena Băsescu.
Ea a adăugat că va susţine poziţia PPE în privinţa legalizării marijuanei.
„Am spus că, dintre toate drogurile, marijuana este cea mai uşoară pentru că nu afectează, ca Ecstasy, celulele nervoase, şi nu dă dependenţă, ca şi cocaina. UE ţine mai bine sub control drogurile, distribuţia lor, dealerii, îi are în vizor, are o bază de date, dar noi nu cred că suntem pregătiţi pentru aşa ceva“, a mai spus candidata la PE.
Fata cea mică a preşedintelui a susţinut că nu este de acord cu legalizarea nici unui drog, mai ales că Biserica este împotriva consumului de narcotice. „Părerea mea este că nu trebuie legalizat nici un drog pentru că, până la urmă, toate dau dependenţă“, a mai spus Elena Băsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII