3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDe la Zilele Porţilor Deschise, la statutul studentului

De la Zilele Porţilor Deschise, la statutul studentului

http:http://www.youtube.com/watch?v=3KybRwXJIeo
Ecaterina Andronescu a participat vineri la deschiderea „Zilelor Porţilor Deschise“, acţiune a Universităţii din Craiova, după care a avut o întâlnire cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR).
 

Cea de a VII-a ediţie a proiectului „Zilele Porţilor Deschise“ a demarat vineri, la Craiova, la deschiderea manifestărilor participând şi Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei, cercetării şi inovării (MECI). Cele 16 facultăţi din cadrul Universităţii din Craiova şi-au prezentat oferta educaţională pentru anul universitar 2009-2010, proiectul adresându-se elevilor din anii terminali de liceu. Pe lângă oferta educaţională, viitorii studenţi au aflat că universitatea craioveană dispune de aproximativ 3.000 de locuri de cazare în cele zece cămine studenţeşti, multe din ele modernizate la standarde europene în urmă cu doi ani. „De-a lungul a peste 60 de ani ai existenţei sale, Universitatea din Craiova a evoluat către o structură complexă, ce include azi 16 facultăţi şi 13 şcoli doctorale. Oferim condiţii de pregătire în domenii diverse: universitar-pedagogic, juridic, economic, artistic, teologic, tehnic şi agricol, în toate ciclurile de studii universitare. Oferta educaţională include 64 de domenii de licenţă, cu 106 specializări, precum şi 37 de programe de master, cu 84 de specializări“, a menţionat Ion Vladimirescu, rectorul Universităţii din Craiova. Ecaterina Andronescu s-a arătat extrem de încântată de universitatea craioveană, a menţionat chiar că va face toate demersurile necesare suplimentării bugetului pentru finalizarea lucrărilor la instituţia academică craioveană şi a îmbrăţişat ideea înfiinţării parcului tehnologic de IT la Craiova. „Am avut şansa să vizitez câteva laboratoare ale Facultăţii de Mecanică şi Electrotehnică şi se vede clar că profesorii au depus eforturi fantastice pentru a realiza condiţii prielnice pentru studenţi. Universitatea din Craiova este un centru academic important în ţară, studenţii sunt interesaţi de formarea continuă. Este cazul să avem din ce în ce mai multe performanţe, să nu primească la sfârşitul studiilor o simplă diplomă, fără valoare, ci cu acoperire temeinică de cunoştinţe şi competenţe“, a spus Ecaterina Andronescu.

Tinerii craioveni doresc un „statut al studentului“

Şi reprezentanţii UNSR au avut şansa de a discuta cu Ecaterina Andronescu şi de a-i prezenta o listă de propuneri. În primul rând, tinerii au pus în discuţie statutul studentului, dorindu-şi ca acesta să fie bine definit, să fie detaliate atât drepturile, cât şi obligaţiile studentului şi integrat în Legea învăţământului. În al doilea rând, tinerii vor o zi pe care să o sărbătorească an de an, zi pe care ar dori-o oficial liberă. „Propunem ca studentul din România să sărbătorească o zi dedicată lui pentru a susţine conferinţe, congrese, pentru a desfăşura activităţi sportive pentru schimb universitar.
Mai mult decât atât, dorim ca Ministerul Educaţiei să găsească o soluţie viabilă pentru practica studenţilor, pentru organizarea unor stagii de practică, dar şi o ierarhizare a facultăţilor pe programe de studiu“, a menţionat Claudiu Neagoe, preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS