Acasă Actualitate Simpozion naţional pe probleme de mediu la Craiova

Simpozion naţional pe probleme de mediu la Craiova

Grupul Şcolar „Matei Basarab“ din Craiova a fost vineri gazda simpozionului naţional „Protecţia vitalităţii, diversităţii şi frumuseţii Pământului prin Programul Mondial Eco-Şcoală“. Cu acest prilej, elevii unităţilor de învăţământ din întreaga ţară au prezentat lucrări pe următoarele teme: respect şi protecţie pentru viaţă, modalităţi de abordare interdisciplinară a educaţiei ecologice, căi de armonizare a diversităţii în unitate, oferind exemple concrete de activităţi ecologice din zona geografică pe care o reprezintă. Manifestarea s-a încheiat cu concursul pe tema „Natura – nesecat izvor de inspiraţie“. „Ca şi gazde ale simpozionului naţional, elevii Grupului Şcolar „Matei Basarab“ au prezentat o paradă de costume realizate din materiale reciclabile, dar şi o expoziţie de sacoşe bio, icoane şi goblenuri. Am avut ca parteneri ai proiectului unităţi şcolare din Argeş, Bacău, Bistriţa, Braşov, Cluj, Galaţi, Olt, Sălaj, Focşani etc.“, a precizat Mihaela Carmen Popa, directoarea Grupului Şcolar „Matei Basarab“.
Lucrările participante la seminar au fost prezentate pe secţiuni, urmând ca o comisie de jurizare formată din profesori, coordonatori ai cercului de „Cenaclu literar-jurnalism“ din cadrul Palatului Copiilor şi muzeografi să desemneze câştigătorii.

A absolvit Facultatea de Ştiințe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Filosofie Sociologie. Lucrează la Gazeta de Sud din 2004 în domeniul social, dar este şi realizatorul rubricii Infosocial la Radio Sud.
Exit mobile version