11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Pistoale deţinute ilegal de doi fraţi

Dolj: Pistoale deţinute ilegal de doi fraţi

Poliţişti din cadrul Biroului Poliţiei Rurale Craiova, în cooperare cu lucrători de la posturile de poliţie arondate şi luptători de la D.P.I.R., au executat azi dimineaţă o acţiune de prevenire şi combatere a actelor antisociale din mediul rural, în urma sesizărilor primite de la cetăţeni. Poliţiştii au avut în vedere patru locuri şi medii în care existau informaţii că se comit fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Au fost efectuate descinderi şi au fost depistate două persoane care deţineau ilegal în locuinţe arme neletale. Este vorba de doi fraţi, Bimbai Ilarie, de 39 de ani, din comuna Coţofenii din Faţă şi Bimbai Ceandiri, de 44 de ani. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate au fost găsite un pistol cu aer comprimat, calibru 4,5 mm şi un pistol cu aer comprimat tip revolver, ambele deţinute fără drept. Armele au fost ridicate de poliţişti în vederea definitivării cercetărilor, iar deţinătorilor li s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării. La finalizarea verificărilor, dosarele urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propuneri legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS