5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria îşi măreşte tolba de amenzi

Primăria îşi măreşte tolba de amenzi

Numărul de amenzi pentru nerespectarea normelor de gospodărire a Craiovei va creşte prin modificarea regulamentului. Primăria propune lărgirea ariei de competenţă a inspectorilor municipali, printr-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din 30 aprilie a consiliului local. Una dintre noutăţi este amenda pentru rezervarea fără acordul primăriei a parcărilor, prin amplasarea diverselor marcaje şi însemne. Fapta va fi sancţionată cu amendă între 800 şi 1.500 de lei, pentru persoane fizice, şi între 1.000 şi 2.500 de lei, pentru cele juridice. Primăria stabileşte o serie de sancţiuni şi pentru transportatorii care împrăştie pe domeniul public deşeuri sau materiale pentru construcţii, neavând adaptate corespunzător vehiculele: prelate, obloane etc. Fapta va fi sancţionată cu amendă între 500 şi 1.000 de lei, pentru persoane fizice, şi cu amendă între 1.000 şi 2.500 de lei, pentru cele juridice. „Este nevoie să corelăm prevederile specifice la nivel local cu reglementările ulterioare adoptării precedentului regulament de gospodărire, din 2006", a spus şeful compartimentului de control, Dănuţ Dobrescu. Propunerea pentru noul regulament poate fi accesată pe portalul Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII