8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInstituţiile europene, sesizate în privinţa proiectelor de coduri

Instituţiile europene, sesizate în privinţa proiectelor de coduri

 Nepăsarea autorităţilor române faţă de demersurile făcute de societatea civilă pentru oprirea procedurilor de adoptare a celor patru coduri – penal, civil, de procedură penală şi civilă – a determinat azi cele 26 de organizaţii neguvernamentale care formează Coaliţia "Opriţi codurile" să facă un nou pas: săptămâna aceasta, cel mai probabil mâine, aceasta va trimite o scrisoare către instituţiile europene, prin care reclamă încălcarea de către guvern a legislaţiei şi nerespectarea procedurilor cu privire la transparenţă în cazul adoptării celor patru proiecte de coduri. Potrivit Georgianei Iorgulescu, directoarea Centrului pentru Resurse Juridice, demersul de a trimite scrisoarea Parlamentului European, Comisiei Europene şi Preşedinţiei UE a venit în urma refuzului instituţiilor de stat implicate în redactarea şi adoptarea celor patru coduri de a le opri din procesul de promulgare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS