17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSute de credincioşi au luat Lumină de Înviere

Sute de credincioşi au luat Lumină de Înviere

Sute de credincioşi s-au adunat sâmbătă noapte la Mănăstirea Clocociov din munici-piul Slatina, pentru a lua Lumina Sfântă a Învierii. Curtea locaşului a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea de enoriaşi, care a ajuns până aproape de poartă.

Mănăstirea Clocociov din Slatina a fost luată cu asalt, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de sute de credincioşi, care s-au adunat pentru a lua Lumina Sfântă a Învierii. Încă dinainte de ora 23.00, drumul ce duce spre mănăstire era plin de grupuri de oameni care mergeau spre locaşul de cult.
De la copii, până la cei bătrâni, cu toţii s-au strâns în curtea mănăstirii, aşteptând cu nerăbdare ca măicuţele să aprindă Lumina Sfântă.
Vremea frumoasă a ţinut cu ei, iar pe tineri i-a făcut să aleagă, în locul barurilor sau discotecilor, mănăstirea.
„Nu prea merg la biserică, dar anul acesta, pentru că vremea a fost frumoasă, am hotărât, împreună cu prietenii, să renunţăm, măcar pentru o seară, la discotecă şi să venim să luăm Lumină. E foarte frumos. Cred că o să mai venim şi la anul, de Paşte“, a spus o tânără.
Echipaje de poliţie au acţionat toată noaptea în zonă pentru ca drumul care duce spre Mănăstirea Clocociov să nu fie blocat de autoturisme.  

Au luat Lumină şi au plecat

După ora 24.00, preotul şi măicuţele de la Clocociov au ieşit din mănăstire cu lumânări aprinse, îndemnându-i pe enoriaşi să ia Lumină.
Toată curtea locaşului s-a umplut de lumânări şi candele, care au început să lumineze, vestind Învierea Domnului. În jurul orei 1.00, după ce a început slujba de Înviere, unii credincioşi au plecat spre casă cu lumânările aprinse.
Şi la Biserica „Înălţarea Maicii Domnului“ din Slatina credincioşii au venit în număr mare. Printre sutele de persoane care au venit să ia Lumină s-a numărat şi senatorul Ion Toma, liderul PSD Olt. Acesta a mers la biserică alături de soţie şi fiu şi a rămas aproximativ o oră.
Episcopul Sebastian al Slatinei a oficiat slujba de Înviere la Caracal, la catedrala din oraş, unde s-a aflat şi primarul municipiului, Gheorghe Anghel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU