16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Kristine ia cu asalt cluburile
„Se Thelo“, cel mai nou single lansat de Kristine, face furori în cluburile din întreaga ţară, piesa beneficiind de două variante: una pentru radio, iar cealaltă, special concepută pentru cluburi. Realizată de Edward Maya, unul dintre compozitorii trupei Akcent, piesa „Se Thelo“ poate fi auzită la posturile de radio din toată ţara, fiind difuzată de câteva ori pe zi, în regim de heavy-rotation. Primul post de radio care a difuzat piesa „Se Thelo“ a fost Vibe FM,  iar la doar două săptămâni de la începerea difuzării, mai mulţi DJ-i au solicitat şi varianta extended, pe care deja au introdus-o în programele lor. „Este circuitul normal pe care îl urmează o piesă bună, cum este cazul celei compuse de Edward Maya, astfel că ne aşteptam ca DJ-ii să solicite şi o variantă pentru club şi eram pregătiţi şi cu varianta extended“, a declarat Radu Baron, managerul Kristinei, Edward şi-a dovedit talentul încă de la hiturile Akcent şi mă bucur că şi-a dat interesul şi în cazul artistei Kristine“, a adăugat acesta. Kristine şi Edward Maya sunt colegi de facultate în cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti şi, deşi se cunosc de mai multă vreme, „Se Thelo“ este primul proiect pe care l-au demarat împreună, la propunerea lui Edward.

„Regina“, la Paris
Cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, telespectatorii Acasă se vor putea bucura de câteva episoade speciale din cea mai vizionată telenovelă românească a momentului: „Regina“. Începând din 15 aprilie, de la ora 20.30, fanii vor putea vedea Acasă secvenţe extraordinare filmate la Paris, acolo unde Regina (Diana Dumitrescu) şi Cosmin (Bogdan Albulescu)
şi-au petrecut o minunată vacanţă. Locaţii precum Turnul Eiffel, Notre Dame, Montmartre, Sacre Coeur sau malul Senei vor oferi o strălucire aparte telenovelei „Regina“ şi vor fi refugiul perfect pentru iubirea dintre protagonişti. Dacă Diana Dumitrescu a mai fost la Paris anul acesta, de Ziua Îndrăgostiţilor, împreună cu iubitul ei, Ducu, Bogdan Albulescu s-a bucurat pentru prima oară de frumuseţile din capitala Franţei. „Nu cred că se regăseşte nicăieri romantismul Parisului. Am avut ocazia să văd şi la lăsarea serii Muzeul Luvru, Sacre Coeur, Domul Invalizilor, toate, luminate extraordinar. Am avut puţin timp şi pentru shopping, am fost la Galeriile La Fayette, de unde am cumpărat câteva cadouri pentru soţia mea, Alina, şi pentru prieteni“, povesteşte entuziasmat Bogdan Albulescu. La Paris, Diana Dumitrescu a fost asaltată de foarte mulţi români care urmăresc „Regina“ prin Pro TV Internaţional şi care i-au cerut autografe: „Popularitatea telenovelei noastre a depăşit graniţele României. Este foarte plăcut şi onorant să ştii că oameni din lumea întreagă sunt alături de tine şi îţi apreciază munca“, a declarat Diana Dumitrescu.

Iisus Hristos din Lego
O biserică din Suedia a inaugurat duminică, în cadrul slujbei de Paşte, o statuie reprezentându-l pe Iisus Hristos, înaltă de doi metri, construită în întregime din piese de Lego. 40 de voluntari au lucrat 18 luni la asamblarea celor 30.000 de cărămizi de plastic pentru a obţine statuia lui Hristos, îmbrăcat în alb, care păşeşte cu braţele deschise.
Toate cele 400 de locuri ale bisericii protestante Onsta Gryta din Vasteras, un oraş situat în centrul Suediei, au fost ocupate duminică. Purtătorul de cuvânt al locaşului de cult, Per Wilder, a precizat că statuia din Lego este o copie a lui Hristos a sculptorului danez Bertel Thorvaldsen, expusă la Copenhaga, şi că, dacă la exterior este albă, în interior sunt folosite numeroase cărămizi colorate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS