10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate14 mămici cu indemnizaţii de peste 1.000 de lei

14 mămici cu indemnizaţii de peste 1.000 de lei

14 mămici din judeţul Olt vor primi luna aceasta indemnizaţii de peste 1.000 de lei fiecare pentru creşterea şi îngrijirea copilului. Tot în aprilie, alţi 160 de beneficiari vor primi indemnizaţiile recalculate, după ce au depus la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Olt cereri în acest sens.

Două mămici din Slatina, respectiv Caracal primesc indemnizaţii de creştere şi îngrijire a copilului în cuantum de 4.000 de lei fiecare. De la începutul anului, peste 200 de părinţi au solicitat Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Olt recalcularea acestui tip de prestaţie socială. Guvernul a decis anul trecut ca persoanele care beneficiază de acest drept să primească între 600 şi 4.000 de lei.
Potrivit evidenţelor AJPS, 174 de beneficiari vor primi indemnizaţii recalculate în aprilie, iar alţi 26, în mai.
„De la începutul anului, Agenţia a primit în jur de 200 de solicitări pentru recalcularea indemnizaţiei. Dintre beneficiarii care vor fi plătiţi luna aceasta, numai două persoane din Slatina şi Caracal vor primi indemnizaţii în cuantum de 4.000 lei fiecare. Alţi 12 beneficiari vor lua indemnizaţii a căror valoare variază între 1.000 şi 3.997 de lei, restul urmând să primească sume mai mici. Valoarea indemnizaţiilor a fost stabilită în baza veniturilor realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului“, a declarat ofiţerul de relaţii cu presa al AJPS Olt, Maria Bănică.
Majoritatea mămicilor care vor primi peste 1.000 de lei sunt din Slatina.

Dezinteres

Deşi mai sunt câteva zile până la expirarea termenului pentru depunerea cererilor de recalculare a indemnizaţiei, numărul persoanelor care solicită aceste drepturi a scăzut. „Cele mai multe cereri pentru recalcularea indemnizaţiei au fost depuse în primele luni ale anului. Cei interesaţi pot aduce cereri până pe 30 iunie“, a adăugat Bănică.
Părinţii trebuie să întocmească un dosar şi să îl depună la Agenţie. Printre actele necesare, au nevoie de o cerere-tip, adeverinţă eliberată de angajator din care să rezulte veniturile realizate din salarii în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului şi altele. Legea prevede că persoanele care intră în concediu pentru creşterea copilului primesc, pe o perioadă de doi ani, o indemnizaţie lunară de 600 de lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, nu mai mare însă de 4.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS