11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Groparul presei

Liderul „Cartel Alfa“, Bogdan Hossu, a declarat luni că Ministerul Finanţelor este de acord cu eliminarea drepturilor de autor, iar o ordonanţă de urgenţă în acest sens ar putea fi elaborată în şedinţa de astăzi a guvernului, propunerea fiind a sindicatelor şi patronatelor.

Intenţia liderului de sindicat Bogdan Hossu de a elimina drepturile de autor ca modalitate de remuneraţie a jurnaliştilor a stârnit ieri ample reacţii atât din partea patronatelor şi sindicatelor, cât şi a premierului Emil Boc. În timp ce patronatele susţin că n-au dorit niciodată eliminarea drepturilor de autor, ci, mai degrabă, regândirea activităţilor care pot fi astfel remunerate, sindicatele arată că adoptarea unei astfel de măsuri ar lăsa pe drumuri zeci de mii de tineri ziarişti, îngrădind drepturile fundamentale ale acestora.
Surprinzătoare a fost însă afirmaţia premierului Boc, care s-a arătat nedumerit de anunţul lui Hossu, potrivit căruia astăzi s-ar discuta în guvern elaborarea unui astfel de act normativ. Arătându-se dezamăgit că sunt puse „în cârca“ executivului idei şi propuneri care aparţin patronatelor şi sindicatelor, Boc a declarat că la nivelul guvernului nu s-a luat în calcul o astfel de intenţie.
Bogdan Hossu este liderul de sindicat al organizaţiei „Cartel Alfa“, printre membrii căreia nu se află nici un jurnalist, ceea ce, deontologic vorbind, nu-i dă dreptul acestuia să ne incrimineze breasla.

Cezar Ion: Hossu îşi depăşeşte limita competenţelor

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, a declarat ieri că nici un patronat reprezentativ nu susţine eliminarea drepturilor de autor, ci doar regândirea criteriilor, ceea ce presupune stabilirea activităţilor care pot fi astfel remunerate.
Nici Asociaţia Jurnaliştilor din România nu agreează ideea eliminării drepturilor de autor, considerând, pe bună dreptate, că iniţiatorul propunerii nu are nici un fel de calitate în acest sens. „Domnul Hossu îşi depăşeşte limita competenţelor, amestecându-se într-un domeniu pe care nu-l cunoaşte. Eu nu m-am amestecat niciodată într-un domeniu pe care nu-l cunosc pentru că nu sunt competent. Eu mă amestec în treburile care ţin de jurnalism. Dacă e vorba despre o abordare profesională, atunci discuţi cu profesioniştii în jurnalism. Or, domnul Hossu nu are nici un fel de pregătire în jurnalism şi nu poate vorbi despre acesta. Şi nu e pentru prima oară… Abordarea profesională nu înseamnă să vorbeşti cu un specialist în cuie, şuruburi şi alte boghiuri, ci cu o persoană care are o pregătire de jurnalist“, a declarat pentru Curierul Naţional Cezar Ion, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din România.

„Ni se pune botniţă prin orice mijloace“

„Este încă un atac împotriva libertăţii de exprimare a jurnaliştilor, a instituţiilor din presă, cărora li se pune botniţă prin orice mijloace“, a afirmat pentru Curierul Naţional Cristian Godinac, preşedintele Mediasind.
„Este aceeaşi metodă ca şi în cazul codurilor (proiectele de cod civil, penal, de procedură penală şi civilă – n.r.): adoptate fără consultarea prealabilă. Aşa cum aţi văzut, în ultimele luni au existat ameninţări mai mult sau mai puţin voalate împotriva jurnaliştilor. Ieri (luni – n.r.) am aflat că guvernul doreşte să elimine drepturile de autor, cu toate că la 27 ianuarie i-am solicitat să nu ia nici o măsură fără să se consulte cu mass-media. Desfiinţarea drepturilor de autor poate crea o gravă disfuncţionalitate în presă. Creaţia jurnaliştilor nu va mai fi corect protejată. Şi de ce? Pentru că s-a bătut palma cu un lider care n-are nici un fel de legătură cu mass-media. Este adevărat că au existat cazuri absolut izolate de substituire cu contractele individuale de muncă, dar aceste probleme trebuie soluţionate de organele abilitate ale statului, nu prin eliminarea drepturilor de autor. Şi ce facem cu freelancerii? Îi obligăm să lucreze pentru un singur angajator? Nu le dăm posibilitatea să lucreze unde vor? Se încalcă astfel drepturile fundamentale ale cetăţeanului şi dreptul la muncă. Aceste lucruri trebuie discutate cu guvernul. Nu cu doi – trei speriaţi care n-au nici o legătură cu mass-media. Am sesizat deja Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, urmând ca mâine (astăzi – n.r.) să informăm şi Comisia Europeană, şi Parlamentul European asupra abuzurilor guvernanţilor prin care vor să întoarcă jurnaliştii la nivelul comunismului de acum 20 de ani“, a mai arătat Cristian Godinac
Opiniilor oficiale ale acestuia, prezentate ulterior într-un amplu comunicat de presă, li s-au alăturat şi membrii Asociaţiei Jurnaliştilor din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU