21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProfesorii, puşi să aleagă: boicotarea examenelor sau grevă

Profesorii, puşi să aleagă: boicotarea examenelor sau grevă

Miting de protest, boicotarea tezelor cu subiect unic, a examenelor naţionale din învăţământul preuniversitar şi superior, grevă de avertisment sau generală sunt formele propuse de sindicaliştii doljeni în vederea redeschiderii conflictelor de muncă pentru obţinerea drepturilor salariale sau de altă natură ale profesorilor. Timp de o săptămână, cadrele didactice din judeţul Dolj au posibilitatea să semneze referendumul propus de sindicalişti afiliaţi FSLI, FSI „Spiru Haret“, FEN şi FNS „Alma Mater“, după care, în funcţie de rezultatul obţinut, se va trece la una dintre formele de protest amintite. Referendumul va circula în toate unităţile şcolare din ţară. „Cercetarea a primit în 2009 un buget diminuat cu peste 70% faţă de cel de anul trecut, fapt care va conduce la imposibilitatea continuării unor programe şi contracte de cercetare, precum şi la concedierea a numeroşi cercetători. În plus, guvernanţii refuză categoric să aplice Legea nr. 221/2008 privind majorările salariale ale angajaţilor din învăţământ, iar acum ne-au tăiat şi sporurile salariale. Chiar şi descentralizarea propusă de aceştia va avea consecinţe dezastruoase asupra întregului sistem de învăţământ“, a menţionat Ion Cepoi, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Dolj, afiliat la Federaţia „Spiru Haret“.
Cadrele didactice din învăţământul doljean sunt nemulţumite de modificările efectuate de Ministerul Educaţiei în planurile-cadru pentru învăţământul liceal, care, potrivit acestora, au fost realizate fără a se ţine cont de interesele elevilor.
Înainte de a trece la una dintre formele de protest amintite, reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ vor avea, la începutul săptămânii viitoare, o întâlnire cu preşedintele ţării, Traian Băsescu, tocmai din dorinţa de a găsi o soluţie optimă pentru ca elevii sau studenţii să nu aibă de suferit în urma declanşării unei greve generale sau a boicotării tezelor cu subiect unic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII