3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMiron Mitrea a fost trimis în judecată de DNA

Miron Mitrea a fost trimis în judecată de DNA

Miron Mitrea a fost trimis joi în judecată de procurorii anticorupţie, pentru că ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct al ISC, suma reprezentând contravaloarea lucrărilor la casa mamei senatorului.  Potrivit unui comunicat al DNA, fostul ministru în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei (MLPTL), în perioada 2000-2004, este acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie şi uz de fals. În judecată a mai fost trimisă şi Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită, în formă continuată; folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, în formă continuată şi în forma participaţiei improprii, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie; fals intelectual, astfel cum este reglementat în Legea contabilităţii, în formă continuată şi în forma  participaţiei improprii, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi în forma participaţiei improprii, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie; folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, în formă continuată şi în forma participaţiei improprii; fals intelectual, astfel cum este reglementat în Legea contabilităţii, în formă continuată şi în forma participaţiei improprii; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi în forma participaţiei improprii. A mai fost deferit justiţiei şi Nicolae Popescu, fost arhitect şef în cadrul Primăriei Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU