22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOrganele de control intimidează presa

Organele de control intimidează presa

Asociaţia Patronală a Editorilor Locali (APEL) atrage atenţia asupra excesului de zel al autorităţilor, ce a dus la posibilitatea blocării apariţiei a şapte cotidiane şi două săptămânale şi la sistarea activităţii pentru câteva ore în redacţia şi tipografia Informmedia din Timişoara.
Fără să primească vreo sesizare sau solicitare pentru verificarea licenţelor software, pe 19 februarie 2009, redacţiile şi tipografia Informmedia au făcut obiectul unui control al poliţiei economice, ORDA, al Gărzii Financiare şi procuraturii. Mai mult, cele peste 80 de persoane care au făcut parte din echipele de control la Timişoara, Satu-Mare, Oradea, Reşiţa, Deva, Cluj au părăsit redacţiile după ora 20.00, punând în pericol bunul mers al activităţilor.
Cu toate că au primit toate documentele contabile solicitate şi li s-a asigurat accesul în redacţii şi la punctele de lucru, la Timişoara, reprezentanţii autorităţilor au considerat că este necesară oprirea activităţii la sediul central al companiei, locaţie unde lucrează peste 100 de persoane şi sunt tipărite cele nouă publicaţii. Chiar dacă reprezentanţii procuraturii au fost informaţi asupra faptului că oprirea activităţii ar duce la imposibilitatea apariţiei pe piaţă a celor nouă publicaţii, ameninţările au continuat şi a fost solicitată intervenţia DPIR Timiş.
Mai mult, deşi iniţial s-a cerut doar verificarea licenţelor pentru programele Microsoft, după prezentarea licenţelor pentru acestea s-a încercat şi verificarea altor programe software, chiar dacă nu exista nici o dovadă că vreun program utilizat ar fi fost piratat.
APEL atrage atenţia asupra faptului că asemenea abuzuri au afectat, ca şi până acum, doar societăţi editoare de presă locală şi îşi manifestă solidaritatea cu Grupul de Presă Informmedia. De asemenea, APEL va face demersuri la organismele competente pentru ca astfel de evenimente să fie evitate pe viitor.
Asociaţia Patronală a Editorilor Locali susţine respectarea legilor în vigoare şi se declară împotriva pirateriei şi a utilizării ilegale a programelor software în industria de media, dar o astfel de acţiune de verificare nu se poate face sub ameninţarea forţei şi nu poate şi nu trebuie să determine închiderea sau imposibilitatea de apariţie a unei publicaţii.
APEL este cea mai importantă organizaţie de presă locală din ţară, fiind reprezentanta a 22 de societăţi editoare de presă, cu un tiraj zilnic cumulat de peste 340.000 de copii şi o audienţă de 1,5 milioane de cititori.
APEL

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU