6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlt: Lucrătorii din domeniul energetic, nemulţumiţi

Olt: Lucrătorii din domeniul energetic, nemulţumiţi

Angajaţii din domeniul energiei, petrolului şi gazelor sunt nemulţumiţi de modul în care decurg negocierile pentru realizarea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de ramură. Liderul sindicatului Olt Electrica, Mugurel Naie, a spus că patronatul nu vrea să păstreze actualele prevederi ale CCM, intenţionând să elimine unele drepturi ale lucrătorilor din domeniu, dar şi unele prevederi cu privire la desfăşurarea activităţilor sindicale.
Pe de altă parte însă, reprezentanţii patronatelor vor să scoată din CCM actual coeficienţii de ierarhizare din sistemul de salarizare. Prin aceste modificări se urmăreşte o creştere salarială individuală, nu unitară, aşa cum prevede actualul contract. De asemenea, prevederile legate de unele facilităţi acordate sindicatelor ar trebui scoase din contractul lucrătorilor din domeniul energiei, petrolului şi gazelor, spun patronatele. Aceste facilităţi se referă în primul rând la sediul sindicatului şi la orele din programul obişnuit de lucru alocate liderilor pentru activităţile sindicale. Sindicaliştii spun însă să nu sunt de acord cu varianta patronatelor, considerând că se urmăreşte obstrucţionarea activităţii sindicatelor. Amănunte în Gazeta de Sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS