16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProducătorii agricoli, neinteresaţi de bani

Producătorii agricoli, neinteresaţi de bani

Chiar dacă agricultorii îşi pot vinde cerealele aflate pe stoc Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie, în două luni şi jumătate nici măcar un fermier şi nici o firmă din Dolj nu şi-au manifestat interesul pentru această măsură de intervenţie.

Potrivit legislaţiei în vigoare, măsura de intervenţie pe piaţa cerealelor este activă începând cu 1 noiembrie 2008 şi prevede că toţi deţinătorii de stocuri de cereale le pot vinde organismului de intervenţie al statului membru, respectiv Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în cazul României, la un preţ de intervenţie de 101,31 euro/tonă. „Cerealele pentru care se pot aplica măsuri de intervenţie sunt grâul comun, grâul dur, orzul, sorgul şi porumbul, care îndeplinesc condiţiile cantitative şi calitative specificate în regulamentul R (CE) nr. 687/2008 al Comisiei Europene din 18 iulie 2008“, a declarat Emil Călugăru, directorul executiv al APIA Dolj.

Condiţii de eligibilitate

Prima condiţie de eligibilitate este ca deţinătorul să aibă în stoc o cantitate de cel puţin 80 de tone de cereale (grâu comun, orz, sorg sau porumb), respectiv zece tone de grâu dur. În plus, cerealele trebuie să îndeplinească toate condiţiile referitoare la nivelul maxim admis de substanţe contaminante (micotoxine, resturi de pesticide, metale grele şi contaminare radioactivă), precizate de legislaţia comunitară. „Până în prezent, nu am avut nici o cerere în acest sens“, a precizat Emil Călugăru, care a explicat că măsura de intervenţie pe piaţa cerealelor este activă până pe 31 mai 2009.
De altfel, potrivit unui comunicat emis de APIA la nivel naţional, până la această dată a fost înregistrată o singură cerere de ofertă a 500 de tone de grâu comun şi o cerere de ofertă a 500 de tone de porumb. Ambele solicitări au fost însă refuzate după verificarea administrativă.

„Intervenţia va fi atractivă când preţul va fi cel mediu de la bursă“

Făcând un calcul la cursul la zi al euro (4,2910 lei/euro), pentru 1.000 kg de cereale, producătorii agricoli ar urma să primească de la APIA 434 de lei, adică 0,434 lei/kg. Din banii primiţi trebuie scăzute cheltuielile pentru analizele de calitate şi cele pentru transportul mărfii la depozitul agreat de APIA, care sunt suportate tot de ofertant. Astfel, potrivit reprezentanţilor producătorilor agricoli, preţul plătit nu este tentant.
„Preţul de intervenţie deocamdată nu este atractiv, pentru că banii se iau după 30 de zile, iar preţul de 101 euro pe tonă nu ştiu cât e de bun la grâu. Intervenţia va fi atractivă când preţul va fi cel mediu de la bursă, dar când la bursă este 130 de euro pe tonă şi intervenţia este 101 euro nu este interesant“, a declarat Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR). Potrivit acestuia, preţul grâului va putea creşte cu 20-30% în următoarele două săptămâni pentru că producţia obţinută în 2008 este mai mică decât cea declarată oficial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII