Universitatea Craiova: Ciprian Tănasă a revenit la echipă, după ce fusese împrumutat la Politehnica Iaşi

Autori


Atacantul Universităţii Craiova, Ciprian Tănasă, a anunţat astăzi că este încântat de revenirea la gruparea din Bănie, în condiţiile în care Politehnica Iaşi, formaţie la care fusese împrumutat, nu-şi achitase restanţele financiare faţă de el, informează NewsIn.

"Mă bucur că m-am întors, e mai bine să lupţi pentru cupele europene decât pentru evitarea retrogradării, sper să pun umărul la îndeplinirea obiectivului Craiovei", a declarat Tănasă.

În vara anului 2008, Universitatea Craiova l-a împrumutat pe Ciprian Tănasă la Politehnica Iaşi pentru un sezon. Atacantul nu şi-a primit salariul din luna octombrie a anului 2008, fapt pentru care a afirmat că a depus un memoriu la comisiile FRF pentru a primi restanţele financiare.


Jucătorul în vârstă de 28 de ani a evoluat la Politehnica Iaşi în turul 2008/2009, în 14 meciuri, un timp total de 913 minute, în care a marcat un singur gol. 


Comenteaza acum

Alte stiri

15 octombrie 2018

Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, vrea să revină în politică

Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, nu exclude revenirea în politică, în condiţiile în care Codul administrativ va permite acest lucru. Viitorul Cod Administrativ ar putea permite înalţilor funcţionari publici să facă politică. Astfel, ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Actualitate

» Universitatea Craiova: Ciprian Tănasă a revenit la echipă, după ce fusese împrumutat la Politehnica Iaşi
» Fotbal: Florin Şoavă a semnat un contract pe trei sezoane cu gruparea din Banie
» SC Oltchim vrea să obţină acceptul Comisiei Europene pentru a primi un ajutor de stat
» Fotbal, Universitatea Craiova: Mititelu afirmă că a avut o ofertă de 6,5 milioane de euro pentru Florin Costea, dar a refuzat-o
» ANP susține că Paul Valută a refuzat tratamentul medical în penitenciar
» Salariul şefului DNA, mai mic decât al subalternilor
» Pensionări cu forţa în administraţie
» Interzis! Se canalizează
» Demisii în lanţ din PSD
» Fermierii vs. APIA în procese pe rol
» Anticorupţia, la mişto
» Scurte stiri
» Miron Cozma vine la Târgu Jiu
» Programul Casa Verde, amânat pe termen nedeterminat
» Corpul de control al primarului a sancţionat 13 firme
» Au câştigat procesul cu Ministerul Sănătăţii
» Anul economisirii
» Bolnavii, trataţi… de sus

Local

» Scurte stiri
» Procedurile de divorţ în cuplurile binaţionale, simplificate
» Obama va fi învestit marţi
» Buget de criză
» Verdict în procesul România – Ucraina
» Meşteşugarii se lansează în afaceri cu bulgarii

Dolj

» Dotări pentru serviciile de voluntariat
» Eminescu şi copiii doljeni

Sport

» Ilie Iordache a făcut deplasarea în Antalya
» Napoli a schimbat regimul
» Pandurii au plecat în Turcia
» Vizită medicală cu Njock şi patru australieni
» Petrecere cu promisiuni de cupe europene
» Scurte ştiri
» Romeo Duicu, în ascensiune
» Ţipko, posibilul adversar al lui Bute
» Şanse mici la Sibiu
» Tricolorii, motivaţi de fete
» Voleibalistele, la Piatra Neamţ
» Energia debutează la Braşov
» Andrei Pavel a avut ghinion la tragerea la sorţi

Magazin

» Salată cu jambon şi pepene galben
» Ruladă de porc cu usturoi
» Sfaturi pentru clătite delicioase
» Prietenii iubitului îţi pot distruge relaţia
» Îngrijirea pielii în sezonul rece
» Pregătiri pentru prima întâlnire
» Scurte stiri
» Tinereţe fără riscuri şi responsabilităţi
» Las Vegas – declinul unui vis
» Săracii miliardari
» Horoscop

Top