21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePentru familia mea mai lupt să trăiesc

Pentru familia mea mai lupt să trăiesc

Pe George doar speranţa îl mai face să se gândească la faptul că există un mâine. Cu un an în urmă, o durere de spate l-a transformat într-un om bolnav de leucemie acută limfoblastică. Leacul lui constă într-un transplant medular pe care îl poate efectua numai în străinătate.

O durere cumplită de spate, undeva în dreptul rinichilor, îl perpeleşte pe George şi-l ţintuieşte în pat. Nu se poate mişca, abia mai respiră. Până acum n-a simţit nimic, n-a avut nimic. Cu greu se ridică, se-mbracă şi face drumul până la medicul de familie din Balş. „O durere de spate, atâta tot, o să treacă ea cu reţeta asta“, vine recomandarea doctorului. Timp de o săptămână, ia pastilele cu stricteţe şi chinul încetează. Odată terminat tratamentul însă, problema reapare. Pe picioare îi apar nişte băşicuţe ciudate. N-a avut niciodată aşa ceva şi nici n-a mai văzut la alţii. „Trebuie să merg la spital, să mă internez pentru analize“, decide tânărul de nici 30 de ani. Misterul băşicuţelor îşi găseşte destul de repede dezlegarea: Zona Zoster. Dar durerea de spate? Rinichii sunt în regulă… Tratamente cu antibiotic, analize peste analize… Toate ies din ce în ce mai prost. Medicii îl trimit la spital la Craiova.

De dragul familiei

Coşmarul lui George a început la sfârşitul lui 2007, prin noiembrie. Când a plecat din Balş, nu i se stabilise nici un diagnostic. „Presupuneau o hemoragie digestivă, pentru că aveam hemoglobina 7, dar… tocmai de-asta m-au trimis la Craiova“, povesteşte tânărul. Acum stă pe fotoliu, încă este acasă, unde a revenit de sărbători; abia de mâine începe altă cură cu citostatice. E îmbrăcat într-un trening bleumarin şi pe cap poartă o căciuliţă. Multe din lucrurile fireşti pe care le putea face în urmă cu un an acum sunt doar amintiri. A slăbit de când s-a îmbolnăvit, e mai palid şi tras la faţă. Privirile coboară mai mult spre covor şi, atunci când e în preajmă, se-ndreaptă cu drag spre Natalia, mogâldeaţa de un an şi zece luni care cotrobăie curioasă printre bibelouri, ignorând jucăriile ei din pluş. „Nu stă un minut cât e ziua de lungă, aleargă dintr-o parte în alta şi seara, când pică ruptă, putem să tăiem şi lemne, că nu ne mai bagă în seamă“, spune, zâmbind cu dragoste copilului, care se opreşte un minut din jocul lui pentru a i se căţăra pe picior. „Pentru familia mea, pentru fetiţă trag să mă fac bine; dacă eram singur… dacă nu i-aş fi avut pe ei…“, rosteşte George încet.

Mai bine cu vicii…

După ce s-a internat la Spitalul Municipal „Filantropia“, la Craiova, a făcut o serie de analize şi puncţii. „La sfârşitul lui noiembrie 2007, mi-au depistat nenorocita asta de boală: leucemie acută limfoblastică“. Tristeţea şi nedumerirea i se amestecă în voce… De ce tocmai el? De unde să fi apărut? „Nu beau, nu fumez… ştiu că nu astea sunt cauzele, dar… n-am avut nici un viciu toată viaţa mea. Mai bine aş fi avut. Măcar…“, îşi începe un gând. „N-am avut pe nimeni bolnav în familie, n-am lucrat în mediu toxic, nu ştiu de unde a apărut această boală nenorocită“, continuă George.
De când s-a îmbolnăvit, viaţa s-a schimbat. Nu mai merge la muncă, nu mai iese cu prietenii, nu mai are putere să facă tot ce obişnuia înainte. „Lucram până seara, la opt-nouă. De la fabrica de confecţii mergeam la o firmă să repar maşini şi apoi ajungeam acasă. Duminica mă odihneam şi eu. Poate, cine ştie, şi stresul ăsta…“, revine la cauza bolii. „Ne plăcea şi nouă să ieşim, să ne mai distrăm. Dar acum nu mai pot sta unde se fumează, nu mai pot ieşi în frig. Mă cheamă prietenii sau fraţii, dar…“ rămâne vorba nespusă. „Noroc cu cea mică, aşa mai uităm puţin de necaz“, adaugă Sandi, soţia lui George, încercând s-o oprească pe Natalia să sară de pe canapea.

Nu ştiu mâine cum va fi

De pe 27 noiembrie până pe 31 decembrie 2007, George n-a părăsit spitalul. Destinul părea să-i fie potrivnic. A urmat o cură de citostatice, apoi alta. Degeaba. Nu intra în remisiune decât parţial. Abia după a treia cură s-au arătat rezultatele. Boala era ţinută în frâu. A fost externat şi a urmat un tratament acasă. Lunar, trebuia să suporte o soluţie injectabilă, administrată intratecal. Din trei în trei luni, avea parte şi de o cură cu citostatice. În decembrie 2008, aproape la un an de la izbucnirea bolii, durerile de spate au apărut din nou. „Nimeni nu ştie cum evoluează. Poate să-mi fie bine o zi, două, o lună. De-asta vreau să lupt acum, cât mai am puteri. Pentru că nu ştiu mâine cum îmi va fi…“, spune George. Pentru el, salvarea constă într-un transplant medular cu donator neînrudit, ce poate fi efectuat la Spitalul „Szent Laszlo“ din Budapesta. „Am încercat prima dată aici, pentru că intervenţia este posibilă şi în România, dacă donatorul este înrudit. Dar compatibilitatea cu nici unul dintre fraţii mei n-a depăşit 50%. Este nevoie de 100% sau minimum 85%. Am avut un coleg de salon care a reuşit să facă operaţia la Târgu Mureş şi am vorbit cu el, era bine… Sunt aşa mulţi oameni bolnavi! La Craiova nu e nimic, în Bucureşti e teroare! Nu sunt locuri, stau pe hol, pe bănci, afară, cu perfuziile în mână. Vorbesc de boala asta parc-ar fi o răceală…“, povesteşte el.

 „Pentru noi un leu înseamnă ceva!“

110.000 de euro este suma de care are nevoie George pentru realizarea transplantului, după cum apare în scrisoarea primită de la Spitalul din Budapesta. La aceasta se adaugă cheltuielile aferente căutării donatorului neînrudit, apoi taxe şi cheltuieli ce se pot ivi în urma transportului celulelor în Ungaria şi posibilele taxe care se vor plăti spitalului din străinătate, dacă donatorul este de peste graniţă (aproximativ 15.000 de euro). George speră din suflet că dosarul lui va trece de comisia din Ministerul Sănătăţii, care poate suporta maximum 70% din costul intervenţiei. Însă, chiar dacă acest lucru se va întâmpla, tot are nevoie de ajutorul nostru. „Între drumurile la spital şi celelalte necesităţi, nu ne mai rămâne nimic, singurul nostru venit fiind alocaţia fetiţei de două sute de lei şi indemnizaţia de 600 de lei. Locuim într-un apartament cu două camere împreună cu părinţii mei, imobilul fiind al lor. Mă rog în fiecare seară la Bunul Dumnezeu să ne fie întinsă o mână de ajutor, un leu pentru noi înseamnă ceva! Nu ştim ce să mai facem şi unde să mai apelăm“, rosteşte Sandi.
Numerele de cont pe care cei doi tineri le-au deschis la BCR – sucursala Olt, Slatina sunt pe numele Mitrică Georgel: în euro – RO85RNCB0200024609820002 şi în lei – RO15RNCB0200024609820001. Iar numărul de telefon al tânărului care şi-a pus viaţa în mâinile semenilor este 0726/237.710.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII