14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePungi pe bani pentru un mediu curat

Pungi pe bani pentru un mediu curat

Oricât de civilizat ar fi obiceiul comercianţilor de a da gratuit pungi cumpărătorilor, acesta ar putea fi pe cale de dispariţie. EcoTaxa i-a determinat deja pe reprezentanţii unor magazine să perceapă bani pe toate pungile date clienţilor.

Potrivit OG nr. 25/2008, începând cu 1 ianuarie 2009, în România a fost introdusă o taxă (denumită EcoTaxă), în valoare de 0,2 lei/bucata pentru pungile de tip sacoşă, din materiale care nu sunt biodegradabile. EcoTaxa va fi încasată de la operatorii economici care introduc pe piaţă astfel de ambalaje de desfacere şi va fi direcţionată către Fondul de Mediu. Nedepunerea la termen a declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru Mediu se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 2.500 de lei. Aşa cum reiese din nota de fundamentare a actului normativ al guvernului, introducerea acestei taxe „are rolul de a micşora consumul de astfel de ambalaje prin descurajarea distribuţiei gratuite a acestora şi, nu în ultimul rând, de a încuraja producţia de ambalaje din materiale biodegradabile sau din materiale reciclabile“.

 

Ordonanţa nu specifică cine suportă EcoTaxa

 

Cu toate că precizează că „Ecotaxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează la loc vizibil în vederea informării consumatorilor finali“ (în caz contrar, se aplică sancţiuni cuprinse între 2.000 şi 2.500 de lei), ordonanţa nu specifică în mod clar cine o suportă: importatorul, comerciantul sau consumatorul.

 

„Nu cred că marile branduri vor da clienţilor plase cu valoare“

 

Deocamdată, mulţi comercianţi încă ambalează produsele vândute în pungi de plastic. „Le avem pe stoc. Nu ni s-a spus încă faptul că, după ce le vom termina, vom începe să percepem bani pentru ele“, a explicat un vânzător dintr-un magazin de consumabile IT. Afirmaţia a fost susţinută şi de alţi comercianţi. „Avem plase pe stoc de anul trecut. Nu cred însă că marile branduri vor da clienţilor plase cu valoare decât dacă aşa impune legea“, a explicat alt lucrător comercial. De altfel, practica din magazine vorbeşte de la sine. Marţi, majoritatea craiovenilor care făceau cumpărături din magazine îşi primeau produsele tot în plase de plastic gratuite.

Situaţia nu poate fi însă generalizată. Există şi magazine care nu dau pungi fără valoare. „Doriţi pungă sau le puneţi în geantă? Avem pungi doar contra cost – cu 0,2 lei şi cu un leu“, explica miercuri, amabilă, o vânzătoare dintr-un supermarket. Cu toate acestea, deocamdată, oferta de plase biodegradabile este destul de scăzută.

 

Ce spun craiovenii

 

Situaţia naşte păreri diferite în rândul craiovenilor. „Cu mulţi ani în urmă nu se dădeau pungi gratuite. Dacă se va reveni la acea practică, vom cumpăra plase de rafie sau de material textil şi ne vom obişnui să le purtăm în permanenţă cu noi“, a spus Maria Tudor, o pensionară din Craiova.

„Mi se pare ciudat să pună clientul să cumpere pungi. Oricum, magazinele au profit foarte mare, aşa că pot suporta de acolo costul taxei de mediu. Şi până acum, aşa-zisele pungi din plastic oferite gratis erau incluse în adaosul comercial, deci plătite tot de noi“, a spus Nicola Popescu, de 28 de ani. Aceasta a precizat că o soluţie pentru a micşora consumul de astfel de ambalaje este aceea ca în magazine să fie oferite mai puţine pungi. Asta, deoarece mulţi clienţi se obişnuiseră să ia pungi mai multe decât aveau nevoie. „Eu le luam şi le foloseam la gunoi. De ce să fi cumpărat pungi speciale de gunoi, când puteam să le folosesc pe cele gratuite?“, a precizat alt cumpărător.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII