A început „măcelul“ la Alro

Autori


Cu două zile înainte de sfârşitul lui 2008, conducerea SC Alro SA Slatina a făcut primul pas spre închiderea companiei. Iar declinul fabricii, „asigurat“ de proprietar, se simte de la o zi la alta.

 

Mai mult de jumătate din cele 132 de cuve din hala de producţie nr. 9 au fost oprite, deşi înţelegerea dintre sindicate şi reprezentanţii patronatului a fost ca doar jumătate din hală să fie oprită pentru scurtă vreme. Decizia de reducere a capacităţii de producţie a fost luată pe 29 decembrie, când, după mai multe runde de negocieri între sindicate şi patronat, s-a ajuns numai la un acord verbal, acela ca jumătate din respectiva hală să fie închisă.

Cu toate că, pentru a convinge sindicatele, conducerea fabricii a lăsat să se înţeleagă faptul că hala va funcţiona din nou la capacitate maximă peste numai şase luni, adevăratele intenţii ale acţionarului majoritar, grupul olandez Vimetco, sunt tot mai vizibile de la o zi la alta. Potrivit unor surse din fabrică, oligarhul rus Vitaly Machitski, care controlează peste 84% din acţiunile Alro, doreşte să închidă repede toată hala 9. Oamenii se tem din ce în ce mai mult că îşi vor pierde locurile de muncă, deşi liderii sindicali au primit asigurarea că muncitorii din hala 9 nu vor fi daţi afară, ci, în cel mai rău caz, vor fi redistribuiţi în alte zone de producţie ale fabricii. Şefii au început însă să uite de asigurările date sindicaliştilor şi pun în aplicare ordinele acţionarului.

Măsura închiderii unei părţi din capacitatea de producţie a Alro, respectiv hala nr. 9, a fost luată de patronat într-o şedinţă-fulger, la presiunile Vimetco, din partea căreia a sosit un e-mail cu această dispoziţie. Asta, după ce mii de angajaţi ai fabricii şi o parte din populaţia Slatinei au protestat în două rânduri împotriva reducerii producţiei la jumătate şi a disponibilizărilor masive de personal hotărâte în Consiliul de Administraţie al Vimetco.

 

Liderii sindicali infirmă zvonurile

 


Deşi în societate circulă zvonul că în scurt timp cele 55 de cuve din hala nr. 9, care mai sunt active, vor fi închise, liderii sindicatelor Alro infirmă această informaţie. Constantin Popescu, preşedintele Sindicatului Liber Aluministul, susţine că închiderea totală a halei 9 este doar un zvon. „Tot ce am discutat cu patronatul s-a rezumat la închiderea a jumătate din aceasta. Am mai primit garanţii, verbale însă, că angajaţii nu vor fi disponibilizaţi şi că vor fi redistribuiţi. Aşteptăm ca noul preşedinte al Consiliului de Administraţie, Pierre Baillot, să sosească la Slatina pentru a purta negocieri şi cu acesta“, a declarat Popescu.

Preşedintele Sindicatului Liber Alroproduct, Ioan Drăghia, susţine că i-ar fi ajuns şi lui la ureche informaţia infirmată de colegul său, dar că, deocamdată, nu poate avea un punct de vedere clar în legătură cu această situaţie. „Nu pot să mă pronunţ pentru că, oficial, nu există o asemenea confirmare. Trebuie să verific dacă este adevărat sau nu“, a spus Drăghia. În prezent, o parte dintre angajaţii din hala 9 au fost deja redistribuiţi.

 

Alro nu a anunţat că ar demara procedura disponibilizărilor

 

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, Cristinel Cârloganu, a declarat recent că societatea nu a demarat procedurile de disponibilizare a angajaţilor. El a declarat că o astfel de măsură presupune parcurgerea mai multor etape. „În primul rând, ar trebui să depună o notificare la Inspectoratul Teritorial de Muncă în care să specifice motivele disponibilizării şi să facă, totodată, cunoscute măsurile sociale pentru angajaţi, cum ar fi plăţile compensatorii sau măsura reintegrării în muncă. Această măsură se impune cu 30 de zile înainte de data disponibilizării propriu-zise. În acelaşi timp, trebuie înştiinţat şi AJOFM-ul. Societatea ar trebui să prezinte şi o listă cu numărul de persoane care ar urma să fie disponibilizate, în care să specifice numele, vârsta şi calificarea fiecăruia“, a mai spus directorul AJOFM.

Nici Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Olt nu primise până la încheierea anului vreo solicitare de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu, deşi au intervenit modificări în instalaţie.



Comenteaza acum

3 Comentarii

  1. Dan Rota-riu said:

    Proletari uniti-va, e o formula prescurtata care la Alro are aplicabilitate 100%. Cu sase tradatori ai miscarii sindicale se va dizolva repede orice tip de opozitie remarcabila contra actelor de indiferenta si dispret facute de patronat in detrimentul angajatilor. Iata de ce Marx arata ca pe langa miscarile sindicale tradate de lideri este o necesitate existenta unui partid care sa reprezinte angajatii, care sa-i apere prin pozitii politice!

  2. trotineta Matrics said:

    dle Rotariu da-mi voie sa te pacmanesc otzira: pina nu se rezolva Fraud…. ptiu ala: Ford scuzati, nu ma ´tereseaza dom`le de Alro!!! Eu vreau sa inceapa Fraud (iar?!!!) sa produca sa stau cu roatele in sus acasa si sa-mi vina banii ca asa am fost acuzat, ca ma opun bunastarii pe care o aduce investitia straina! Ce-or mai face romanul patrihotz si sudistul? Ma bate gindul ca mai bintuie amindoi pe aici daca tot am avut placerea unor “poezii” ! Si mai si munciti tovarase nu tot timpul la sedinte de pacmanit…. pardon, de partid! 🙂

  3. criza nefinanciara said:

    saracii credeau ca scapa. asta e economia de piata

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 5 ianuarie 2009

Actualitate

» Fiul jurnalistului Sorin Rosca Stanescu s-a sinucis
» Tarifele RCA au crescut cu 10-30%
» Autorităţile de sănătate publică vor fi reorganizate ca direcţii de sănătate
» Angajaţii de la stat care cumulează pensia cu salariul trebuie să decidă în 15 zile la care renunţă
» Românii pot obţine paşapoarte electronice
» Craiova explozivă
» A început „măcelul“ la Alro
» Războiul gazelor
» La Mulţi Ani de negură!

Local

» Scurte ştiri
» Tineri răniţi într-un grav accident
» Cal salvat de pompieri
» Poleiul face victime
» Scurte stiri
» Noi restricţii pentru fumători
» Româncă rănită în Fâşia Gaza
» Sistemul local de burse de merit, modificat
» Acciza a mărit preţul carburanţilor
» Omorâţi în taxi
» Revelion cu peripeţii la Salvare
» Sârbă guvernamentală pe muzica lui Băsescu
» Ordonanţa pentru sancţionarea discriminării este neconstituţională
» Datoriile către magistraţi, amânate după 31 martie

Dolj

» Un nou dosar pentru doljeanul Cioroianu

Sport

» Memorialul „Florin Berceanu“, la primele confruntări
» Pandurii, între ştiinţa jocului şi tehnologie
» Ion Crăciunescu: Sunt lucruri grave în fotbalul românesc
» Scurte ştiri
» Adriano a fost amendat cu 150.000 de euro
» Zenga are încredere în potenţialul Cataniei
» Mutu, printre protagonişti
» Chelsea s-a făcut de râs în Cupa Angliei
» Atlete bulgare, suspendate
» Pau Gasol, cel mai bun baschetbalist european
» Kawasaki se retrage din Moto GP
» Murray s-a impus la Abu Dhabi
» Handbalistele de la SCM, din nou la lucru
» România, codaşă
» Moses i-a luat centura lui Kobori
» Niculescu, învinsă de Pironkova
» Raluca Dumitraşcu, în Top 10
» Kovacs şi-a început mandatul
» Raliul Dakar a debutat în forţă

Bani & Afaceri

» Demisia, momentul schimbării
» Început de an cu concedieri
» Maximum 4.000 de lei pentru creşterea copilului
» Scad contribuţiile angajaţilor
» Doljchim, prima victimă în cazul gazului rusesc?

Opinii

» Ce nu va fi în 2009
» Din dorinţele unui 2009 european

Top