8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIon Iliescu, îmbrâncit de un veteran de război

Ion Iliescu, îmbrâncit de un veteran de război

Ion Iliescu a fost agresat în această dimineaţă în Piaţa Revoluţiei, în timpul ceremoniei organizate în memoria eroilor revoluţiei din decembrie 1989. Un veteran de război l-a împins şi l-a trântit la pământ pe fostul preşedinte al României, iar la scurt timp jandarmii l-au reţinut pe agresor. Bătrânul susţine că "bolşevicul Iliescu i-a omorât copiii, fiica medic, în vârstă de 28 de ani, şi fiul, preşedintele tineretului regalist. După 17 ani de închisoare la Aiud şi după ce părinţii mei au murit la canal, Iliescu mi-a ucis şi copiii. Trebuie să plătească pebtru tot răul făcut", a spus bătrânul escortat de jandarmi.

Pe de altă parte, Ion Iliescu, înconjurat de SPP-işti, a ţinut să spună doar că sunt manifestări ale unor dezaxaţi. În momentul în care ziariştii au insistat în obtinerea unei declaraţii, Ion Iliescu a răspuns, vizibil iritiat: "Asta e boala presei noastre. Nu comentez în nci un un fel, sunt dezaxaţi. Trebuiesc igonoraţi, trataţi aşa cum merită".

Ieri preşedintele de onoare al PSD a fost implicat într-un alt incident similar, de această dată în Cimitirul Eroilor Revoluţiei, unde participanţii au aruncat cu monede în Iliescu şi l-au acuzat că este vinovat de evenimentele din decembrie 1989. Ion Iliescu a avut nevoie de protecţia angajaţilor de la SPP pentru a scăpa de furia revoluţionarilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU