Acasă Actualitate Fotbal: Presa italiană a remarcat mediocritatea Stelei

Fotbal: Presa italiană a remarcat mediocritatea Stelei

Cotidianul italian Gazzetta dello Sport titrează că Fiorentina a obţinut meritat cele trei puncte prin care şi-a adjudecat locul trei în grupă şi participarea în 16-imile Cupei UEFA, şi remarcă golul reuşit de golgheterul Alberto Gilardino dar şi evoluţia foarte slabă a Stelei.
Publicaţia remarcă faptul că Dorinel Munteanu a fost nevoit să facă mai multe "improvizaţii în echipa de start" din cauza accidentărilor sau a indisponibilităţilor şi a taxat "mediocritatea" Stelei, formaţie fără "mijlocaşi creativi şi fără un atacant capabil să ameninţe periculos poarta lui Frey".
Despre echipa pregătită de Cesare Prandelli, Gazzetta dello Sport scrie că a început meciul "prudent", fără să preia iniţiativa pe teren. "Fiorentina a demonstrat că este o formaţie bine organizată, iar golul superb marcar de golgheterul Gilardino a adus cele trei puncte şi o calificare meritată în Cupa UEFA", se arată în acelaşi ziar.
Corriere dello Sport notează că Fiorentina a obţinut tot ce îşi mai putea dori de la acest sezon al Ligii Campionilor, victoria cu Steaua. "Misiune îndeplinită! Fiorentina îşi continua aventura în Europa după ce a învins Steaua cu 1-0 şi s-a calificat în Cupa UEFA. Pe o temperatură de -2 grade, echipa lui Prandelli a reuşit să se adapteze şi a câştigat acest joc fără să rişte absolut nimic".
Site-ul fanilor Fiorentinei, violanews.it, susţine că Steaua a reuşit să arate ca o echipă doar în ultimele cinci minute ale meciului. "A fost un meci fără emoţii. Steaua a încercat să domine mijlocul terenului în prima jumătate de oră, dar fără să conteze în atac. Românii şi-au mai revenit doar în ultimele cinci minute, dar fără să pună în pericol poarta lui Frey", scrie sursa citată.
Steaua a fost învinsă, miercuri, pe teren propiu, de Fiorentina, scor 0-1, în ultima etapă din Grupa F a Ligii Campionilor. În urma acestei înfrângeri, roş-albaştrii au fost eliminaţi din ediţia 2008/2009 a cupelor europene.

Exit mobile version