21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCJ Dolj construieşte ilegal pentru ISU

CJ Dolj construieşte ilegal pentru ISU

Consiliul Judeţean Dolj a încălcat legea începând să construiască noul sediu al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj fără autorizaţie. Sesizat de cetăţenii din zonă, Inspectoratul de Stat în Construcţii Oltenia a oprit temporar lucrările.

 

Legea nu este aceeaşi pentru toată lumea. Au simţit-o pe pielea lor locuitorii de pe Aleea 2 Păltiniş, care s-au trezit că excavatoarele firmei tocmite de CJ Dolj au început să muşte din trotuarul de pe strada şi aşa îngustă. Cum s-a ajuns aici? Serviciul Inspecţie Prevenire al ISU avea sediul într-o clădire pe strada Păltiniş, pe care fostul proprietar a revendicat-o şi a câştigat-o. Ca să nu plătească bani pe chirie, CJ Dolj a încheiat un acord-cadru cu o firmă din Caracal, Dorela Dumitrescu SRL, care urma să ridice în 12 luni o clădire nou-nouţă pe Aleea Păltiniş, unde să-şi mute ISU serviciul cu tot cu acareturi. S-a făcut un proiect, s-a obţinut autorizaţie, au început lucrările, numai că, la un moment dat, lama excavatorului a dat de beton. Şi nu de oricare, ci de beton din zidul adăpostului antiatomic al ISU. Atunci, responsabilii din CJ Dolj s-au scărpinat în cap încercând să înţeleagă de ce în proiect nu fusese prevăzută dimensiunea reală a adăpostului. Cum răspunsul s-a lăsat aşteptat, au decis atunci să abandoneze prima lucrare şi s-o mute câţiva metri mai încolo pe Aleea 2 Păltiniş. Aşa că, pe 21 noiembrie, cu noaptea în cap, firma din Caracal a dezmembrat mare parte din gardul dinspre alee, iar a doua zi a săpat şanţuri pentru turnarea fundaţiei. Zgomotul i-a trezit pe locatarii din zonă, care, revoltaţi, s-au plâns Inspecţiei de Stat în Construcţii Oltenia pe 24 noiembrie. După două zile, inspectorii ISC Dolj au venit în control la faţa locului şi au descoperit că CJ Dolj nu obţinuse o nouă autorizaţie de construire şi nici nu respectase cerinţele din Certificatul de Urbanism, care prevedea ca noua construcţie să aibă o distanţă de opt metri faţă de axul străzii. Drept urmare, ISC Oltenia a dispus oprirea lucrărilor până la intrarea în legalitate şi obţinerea unei noi autorizaţii. De asemenea, inspectorii din construcţii au cerut CJ Dolj să nu mai lucreze pe furiş şi să amplaseze un panou de identificare a lucrărilor. „Neîndeplinirea măsurilor şi termenelor dispuse se sancţionează cu amendă contravenţională“, se arată în procesul-verbal de control.

Inspectorul-şef al ISC Oltenia, Cristian Burada, a declarat că va urmări dacă CJ se va conforma cerinţelor. „Nu vom ridica oprirea lucrărilor până nu respectă planurile de urbanism. Dacă vor primi o nouă autorizaţie de la primărie, vom verifica dacă aceasta respectă planurile de urbanism ale zonei“, a precizat Burada.

Excepţia lui Chiată şi zidul lui Păsărică

 

În timp ce locatarii din zonă se plâng că nu mai au pe unde trece şi se întreabă de ce lor li s-a cerut autorizaţie de construire, oficialii CJ Dolj spun cu seninătate că nu e aşa mare problemă. „Da, nu avem autorizaţie pentru noua construcţie, dar am depus documentele“, a spus Valentin Chiată, directorul Direcţiei Tehnice din CJ.

Întrebat ce va face dacă nu va primi autorizaţie, dat fiind faptul că zona nu permite o construcţie la mai puţin de opt metri de axul drumului, Chiată a răspuns şugubăţ: „Poate face şi primăria o excepţie“. Fără comentarii! Celălalt responsabil de lucrare, colonelul Alexandru Păsărică din cadrul ISU, a declarat că de vină este adăpostul antiatomic despre care nimeni nu ştia cât de gros este. „De unde să ştim cât de mare e, dacă nimeni nu ştie. A fost construit prin anii ’60, iar proiectul lui nu se ştie unde e. Am descoperit că zidul avea 12 metri grosime“, a spus acesta. Cu alte cuvinte, în caz de incident atomic, lumea ar fi fost bulucită în adăpost la întâmplare, urmând să descopere la faţa locului eventuale cotloane ascunse.

Primăria Caiova, care are pâinea şi cuţitul în scandalul construcţiei fără autorizaţie a ISU, este hotărâtă să respecte legea. Arhitectul-şef al oraşului, Mircea Diaconescu, a precizat că CJ Dolj a depus documentaţia pentru eliberarea unei noi autorizaţii, dar a dat de înţeles că, pentru ca CJ să intre în legalitate, ar trebui modificat Planul Urbanistic Zonal pentru acea zonă. „Deocamdată, sunt arhitect-şef şi trebuie să respect legea“, a spus Diaconescu.

„Da, nu avem autorizaţie pentru noua construcţie, dar am depus documentele (…) Poate face şi primăria o excepţie“.

Valentin Chiată, directorul Direcţiei Tehnice din CJ Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU