Acasă Actualitate Piţurcă: „A fost un test util între noile generaţii, am avut pe...

Piţurcă: „A fost un test util între noile generaţii, am avut pe teren cei mai buni tineri jucători”

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat astăzi, după amicalul dintre reprezentativa divizionară şi cea de tineret, că este mulţumit de prestaţia fotbaliştilor, pe care îi consideră drept cei mai buni jucători sub 25 de ani din campionatul românesc.

"A fost un test util între noile generaţii ale fotbalului românesc, am avut pe teren cei mai buni tineri jucători români, sub 25 de ani. Mi-au plăcut jucătorii pe care i-am adus în acest stagiu, chiar dacă s-a simţit puţină emoţie în evoluţia lor. Sunt câţiva băieţi interesanţi care pot face pasul către echipa naţională. În a doua repriză, cei care au intrat, au jucat mai lejer, au fost individualişti şi jocul nu a mers la fel de bine", a spus Piţurcă.

Tehnicianul a afirmat că fiul său, Alexandru Piţurcă, i s-a părut cam obosit, în timp ce Alexandru Tudose poate demonstra că îl poate urma pe Mirel Rădoi la Steaua. "Tudose poate fi urmaşul lui Rădoi, de ce nu? Mie mi-a plăcut astăzi cum a jucat. E un jucător foarte serios, are şi veleităţi de lider, s-a văzut în teren. A condus bine apărarea. Eu când l-am luat pe Mirel era un jucător din Divizia B, dar s-a impus repede. Era şi mult mai tânăr, avea numai 18 ani. Poate ajunge un jucător consacrat dacă i se dă încredere", a opinat acesta.

Tudose s-a declarat măgulit de afirmaţiile selecţionerului, dar nu a dorit să comenteze prea mult pe această temă. "Pentru mine nu a contat că a fost Dorinel Munteanu în tribună. Eu vreau să joc cât mai bine pentru a demonstra că merit să evoluez la Steaua. Oricum, eu nu cred că Mirel Rădoi poate fi înlocuit la Steaua. Eu sper să fac măcar jumătate cât joacă el", a afirmat acesta.

Piţurcă a ţinut să îl critice pe portarul Pantilimon pentru greşeala comisă la unicul gol al "tineretului": "Chiar dacă eşti relaxat, nu ai voie să faci asemenea greşeală. E şi vina jucătorilor din zid, care trebuiau să fie mai atenţi. Îţi dă de gândit când al doilea portar al naţionalei face o asemenea gafă".

Selecţionerul speră să mai organizeze un meci amical în care să îi poată folosi din nou pe aceiaşi jucători. "Am decis să mergem pe mâna lor pentru că ei sunt viitorul şi trebuie să li se dea încredere. Sper ca la începutul anului viitor să mai am un meci amical cu o reprezentativă în care să îi pot folosi din nou", a spus Victor Piţurcă, adăugând că este foarte mulţumit de forma fizică a tuturor jucătorilor.

În altă ordine de idei, Dorinel Munteanu s-a întâlnit cu Piţurcă pentru a discutat pe tema partidei amicale pe care naţionala divizionară o va disputa vineri împotriva Stelei. Tehnicianul grupării din Ghencea i-a cerut voie selecţionerului să îl lase să joace în repriza secundă a jocului amintit mai sus, acesta urmând să fie prima apariţie ca jucător a lui Munteanu de la numirea în funcţia de antrenor al Stelei.

Mijlocaşul Andrei Prepeliţă speră ca în urma evoluţiilor din ultimul timp să fie din nou în atenţia selecţionerului: "Am jucat cu gândul că am putea juca din nou pentru echipa naţională. Sper să fim din nou convocaţi la naţională".

De partea cealaltă, selecţionerul naţionalei de tineret, Emil Săndoi, s-a declarat mulţumit de atitudinea elevilor săi, dar este îngrijorat după ce a primit trei goluri în urma unor faze fixe. "Când întâlneşti o echipă mai bună, te poţi convinge de potenţialul jucătorilor tineri. Mi-a plăcut spiritul de grup, dar sunt nemulţumit că am luat trei goluri din faze fixe", a apreciat şi acesta.

Selecţionata divizionară a României, condusă de Victor Piţurcă, a trecut miercuri cu scorul de 3-1 de naţionala U 21, antrenată de Emil Săndoi, în primul meci de pregătire din cadrul cantonamentului de la Mogoşoaia. Golurile au fost marcate de Gigel Bucur (30), Luchin (60) şi Prepeliţă (89-penalty), respectiv Barbu (65).

Exit mobile version