Acasă Actualitate Craiova: Inspecţie generală a utilajelor de deszăpezire

Craiova: Inspecţie generală a utilajelor de deszăpezire

Joi, 04 decembrie 2008, la ora 12.00, în faţa stadionului Ion Oblemenco, primarul Craiovei Antonie Solomon va participa la inspecţia utilajelor care vor fi folosite în această iarnă pentru deszăpezirea oraşului, anunţă Primăria Craiova.
Se vor ocupa de activitatea de deszăpezire în iarna 2008/2009:  SCSondrio, SC Delta, Serviciul Public de Salubritate Craiova şi RAADPFL Craiova.
84 de utilaje de diverse tipuri sunt pregătite pentru intervenţii.
Se va acţiona cu: autogledere, tractoare cu plug, tractoare cu sărăriţă, multifuncţionale cu lamă şi împrăştietor de amestec antiderapant, încărcătoare, autobasculante, autoutilitare pentru împrăştierea clorurii de calciu şi magneziu, freze, autovehicule Unimog.
200 de lucrători de la Seviciul Public de Salubritate vor participa la deszăpezire pentru a acţiona pe artere, trotuare şi esplanade.
Stocul de materiale antiderapante este format din 2000 mc de nisip, 300 t sare, 30 t clorură de calciu pentru soluţie lichidă şi 40 t clorură de magneziu pentru soluţie lichidă.
În vederea intervenţiilor care vor avea loc, oraşul Craiova a fost împărţit în 10 sectoare. Se va acţiona cu prioritate pe arterele principale şi apoi pe aleile secundare şi pe cele dintre blocuri.
Va fi asigurată permanenţa, echipele vor lucra în ture de 12 ore. Activitatea va fi monitorizată prin două dispecerate: la Serviciului Public de Salubritate Craiova şi la SC Delta. La numărul de telefon 0251/422733 se vor prelua permanent sesizările venite din partea cetăţenilor.

Exit mobile version