http:http://www.youtube.com/watch?v=1aktb0iQNPY
http:http://www.youtube.com/watch?v=XZf24mnnqjI
Circ, fasole cu cârnaţi, sarmale şi o mulţime ce părea înfometată de câteva zile. Acestea au fost ingredientele Zilei Naţionale, sărbătorite ieri la Craiova cu îmbrânceli, gâfâieli şi o mare de oameni revărsată peste gardurile ce păzeau mâncarea oferită poporului de primărie de-a moaca.
În jurul prânzului, imediat după depunerea de coroane şi parada militară, peste 2.000 de craioveni au umplut platoul de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“. Aveau şi de ce. Primăria le-a oferit un meniu complet, pentru prima dată, în aer liber: sarmale, fasole cu cârnaţi, cozonac şi vin fiert ca să mai uite de frigul de afară. „Hai la sarmale! Să ajungem primii. Miroase de aici“, a dat strigătul de luptă un domn burtos, între două vârste, care trăgea după el o doamnă, probabil soţia, ce urmărea cu privirea militarii ce tocmai defilaseră prin faţa primăriei. „E mocaaaaa! Hai, bă, mai repede, că nu mai prindem!“, şi-a îndemnat prietenii un tip negricios, cu mustaţă.
Nici nu se estompaseră sunetele fanfarei ce răsunaseră în faţa sediului primăriei, că mulţimea, care până atunci asistase cuminte la festivităţile de 1 Decembrie aproape că a rupt-o la fugă spre Teatrul Naţional. Partea culturală trecuse. Acum trebuia liniştit şi stomacul, care-şi cerea drepturile. Bucătărăsele aşteptau parcă înspăimântate valul de oameni ce începea să inunde platoul de la teatru. Şi jandarmii erau pe poziţii. Ştiau ei ce-i aşteaptă. Împreună cu poliţiştii comunitari „desenaseră“ din garduri de fier traseele pe unde poporul urma să intre înfometat şi pe unde să iasă sătul.
Visând la fasole
Pentru că nu puteau să lipsească de la o sărbătoare aşa mare, artiştii populari au început să cânte, concurând corul ghiorţăiturilor de stomac. Câţiva gură-cască s-au oprit mai întâi să-i asculte, apoi, dându-şi seama că au pierdut rândul, se avântau prin mulţime ca să nu rămână în urmă. Şi a început nebunia. Bătrâni neputincioşi, cărora foamea le dădea puteri nebănuite, bunici cu nepoţi sau tineri s-au lipit de garduri în faţa jandarmilor care păzeau cu străşnicie porţiile de fasole şi sarmale. „Lasă-ne şi pe noi să trecem, că e frig afară şi, până ne vine rândul, murim aicea!“, se ruga de un jandarm o doamnă cocoşată de braţele care căutau disperate gardurile de care să se ţină. „Ai, muică, dar o ajunge fasolea pentru toţi, să nu stau degeaba?“, l-a întrebat pe un poliţist comunitar o bătrânică sufocată de mulţimea care vedea în faţa ochilor doar mâncarea aburindă.
Cu foamea-n gât
După câteva minute de aşteptare, într-o rână, într-un picior sau agăţaţi de hainele vecinului de rând, oamenii au rupt rândurile, au desfăcut gardurile şi s-au năpustit spre mesele pline. Disperaţi, jandarmii au încercat să le ţină piept, dar mulţimea se prăvălea către ei. „Nu vă mai împingeţi, că e mâncare pentru toţi!“, s-a răstit un jandarm la mulţimea care-l privea furioasă. Cu greu au reuşit forţele de ordine să refacă gardurile şi să calmeze poporul înfometat. „Câte unul, intraţi câte unul“, zbierau şi poliţiştii comunitari. În van. Imaginea vecinului care tocmai ce-şi luase porţia în primire şi se îndopa hulpav parcă le luase minţile. „Vrem şi noi, şi noi. Nu ne lăsaţi. Maică, nu-mi iei şi mie nişte fasole, că nu mai pot?!“, se ruga de jurnalişti o bunicuţă strivită de gardul metalic, în timp ce încerca să-şi protejeze nepoţelul care se făcuse mic la picioarele ei.
De nerăbdare, o mamă şi fetiţa ei, care tocmai ce-şi primiseră porţiile, s-au aşezat pe ciuci şi au început să mănânce pe jos. Un bunic îşi urcase nepoţelul pe umeri şi încerca să înainteze prin mulţimea ademenită de mirosul vinului fiert. Nu conta că băieţelul începuse să plângă în hohote, înspăimântat de ţipetele gloatei. „Nu mai vreau aici!“, urla copilul cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, în timp ce bunicului său îi luceau ochii de bucurie. Obţinuse mult dorita caserolă cu haleală, pe care o flutura victorios. „Nu-mi vine să cred ce e aici!“, spunea o bucătăreasă în timp ce turna mâncarea la foc automat.
Circ după haleală
Primii „victorioşi“ s-au repezit apoi să prindă loc la mese. Au început să mănânce pe nerăsuflate, aproape sufocându-se. „Ce bun e!“, spunea cu gura plină un domn care luase două porţii. „Cum ai reuşit, mă, să iei mai multă fasole?“, îl întreba colegul său de ciolan. „Am stat la două cozi. Crezi că mi-a fost uşor? Dar a meritat“, a venit răspunsul prompt.
După ce au dat gata bucatele, sătui şi încălziţi de la vinul fiert, oamenii s-au prins apoi în horă şi au dansat zeci de minute sub privirile invidioase ale celor care încă aşteptau la coadă.
