Eforturile anticorupţie sunt fără efecte, iar cei care încearcă să schimbe lucrurile riscă să fie daţi afară sau trebuie să se bazeze tot mai mult pe sprijinul extern – precum procurorul-şef al DNA Daniel Morar – pentru că instituţiile anticorupţie au fost slăbite, scrie The Economist.
Revista economică britanică, citată de NewsIn, îşi pune problema necesităţii schimbării actualului sistem european de combatere a corupţiei prin introducerea unor mijloace care să funcţioneze într-adevăr. Publicaţia arată că pericolul cel mai mare în ceea ce priveşte corupţia este că populaţia se obişnuieşte cu acest fenomen şi nu mai crede în lupta anticorupţie. În ţări foste comuniste precum România presiunile dinaintea aderării la UE au încurajat elitele să mimeze înrolarea în slujba cauzei anticorupţie şi atât, ceea ce înseamnă că vechea metodă de a pune diverse condiţii pentru intrarea în UE nu mai funcţionează. Înfiinţarea structurilor anticorupţie şi formarea unui personal adecvat nu mai dau roade, pentru că înseşi aceste structuri sunt impregnate de oameni corupţi. În aceste condiţii, chiar organismele de monitorizare ale UE ar avea nevoie de o mai bună supraveghere.
Actualele „benchmark“-uri (obiective de îndeplinit) se concentrează pe crearea unor instituţii formale, şi nu pe impactul lor, argumentează The Economist. O soluţie ar fi găsirea unor mijloace mai bune de măsurare a eforturilor anticorupţie şi publicaţia propune chiar crearea unui post de comisar pentru lupta anticorupţie.
Cei care vor să schimbe lucrurile sunt daţi afară
Mentalitatea Uniunii Europene despre corupţie este o problemă pentru guverne, mai ales pentru cele din noile state membre. Cel mai bun mod de combatere este ca progresele în acest domeniu să devină o condiţie pentru aderarea la UE, lucru care face să apară voinţa politică ce, mai devreme sau mai târziu, trebuie să aducă rezultate, scrie The Economist. Abordarea nu funcţionează însă, adaugă publicaţia. Eforturile anticorupţie stagnează sau se înregistrează chiar paşi înapoi. Ţări ca Slovenia, România, Letonia şi Cehia au închis sau au luat din prerogativele birourilor anticorupţie. Eforturile făcute de România şi Bulgaria, cele mai noi membre UE, sunt ineficiente. Croaţia, confruntată acum cu problema crimei organizate, se mişcă încet către UE.
Adevărul este că perspectiva aderării la UE încurajează elitele să ţină discursuri despre cauza anticorupţie, însă doar atât. Odată condiţia îndeplinită, presiunile se opresc. Eforturile de a forma oficialii şi de a se înfiinţa genul potrivit de structuri în statele foste comuniste par să aibă un efect prea mic sau chiar să nu aibă efect deloc, constată The Economist. Situaţia este caracterizată prin expresia „soluţia este chiar problema“. Cu alte cuvinte, precizează publicaţia, agenţiile şi oficialii care primesc mijloacele de a combate corupţia sunt la fel de „răi“ (slabi, corupţi sau incompetenţi) precum cei pe care îi urmăresc.
Cei care încearcă într-adevăr să schimbe lucrurile sunt daţi afară, nu promovaţi. Luptătorii împotriva corupţiei, ca românul Daniel Morar sau slovenul Drago Kos, practic se bazează pe susţinere din străinătate pentru a-şi păstra slujbele.
Campaniile de sensibilizare nu sunt răspunsul: oamenii sunt deja foarte conştienţi de nivelul de corupţie, având o experienţă directă cu acest fenomen. Astfel de campanii par inutile: sondajele Eurobarometru arată că esticii sunt tot mai dezamăgiţi de standardele etice ale reprezentanţilor lor aleşi şi ale funcţionarilor.
Cea mai bună abordare este folosirea experienţei ce poate fi găsită în afara guvernului, mai ales în sectorul voluntariatului. Duşmanul corupţiei este respingerea sa de către public – cu cât este mai mare această respingere, cu atât sunt şanse mai mari de succes. Este atât de simplu, dar totodată complicat, conchide The Economist.
