11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoljenii vor păduri pe banii statului

Doljenii vor păduri pe banii statului

Proprietarii de teren arid din Dolj sunt din ce în ce mai receptivi la programul de împădurire pe banii statului. Aceştia şi-au dat acordul pentru împădurirea a peste 3.600 de hectare.

 

Potrivit legislaţiei în vigoare (HG nr. 786/1993), proprietarii de terenuri degradate sau cu soluri neproductive le pot împăduri cu bani de la stat. Punerea acestor suprafeţe în valoare, prin constituirea lor în perimetre de ameliorare (păduri), este necesară atât din punct de vedere al protecţiei solului şi regimului apelor, cât şi al îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi diversităţii biologice.

 

„Oamenii au început să fie mai receptivi“

 

Dacă iniţial proprietarii de terenuri aride din Dolj au fost destul de sceptici cu privire la acest program, în timp, lucrurile s-au schimbat. În numai doi ani, suprafaţa pentru care proprietarii şi-au dat acordul să fie împădurită a crescut cu 46%. „Oamenii au început să fie mai receptivi la acest program. Au văzut rezultatele împăduririi primelor 880 de hectare (la Mârşani – Cuculeanu 1 şi la Daneţi 2): s-a schimbat climatul, au stabilizat solul şi a apărut vânatul, iar acest lucru i-a convins“, a declarat Marian Mănescu, consilier al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea.

Proprietarii pământului impracticabil pentru agricultură devin proprietari de păduri fără să scoată nici un ban din buzunar, timp de aproximativ patru ani, de împădurirea şi administrarea suprafeţelor ce vor fi cuprinse în această acţiune ocupându-se Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), prin ITRSV şi Direcţia Silvică Craiova.

Drept urmare, în comunele Drăgoteşti, Zăval şi Gighera s-au întocmit fişe pentru perimetre de ameliorare, cu o suprafaţă totală de aproximativ 600 de hectare. Următorul pas pentru împădurirea suprafeţelor respective constă în întocmirea unor studii de fezabilitate şi aprobarea lor de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 

Încă 1.700 de hectare vor fi împădurite

 

În afara celor 880 de hectare de la Mârşani şi Daneţi înfiinţate în 2006, mai există aprobare pentru împădurirea cu bani de la stat a încă aproximativ 1.700 de hectare.

„În toamna acestui an se vor împăduri în total aproximativ 1.400 de hectare la Mârşani (Cuculeanu 2 şi Cuculeanu 3) şi Daneţi 2“, a precizat Marian Mănescu. Restul de aproximativ 300 de hectare (în perimetrul de ameliorare Daneţi 3) vor fi înfiinţate, cel mai probabil, anul viitor. Amânarea procesului s-a datorat faptului că în urma licitaţiei pentru firmele atestate pentru împăduriri au existat contestaţii.

Pe lângă acestea, se aşteaptă aprobarea de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru încă 200 de hectare la Ostroveni, pentru două perimetre de ameliorare (unul de 120 şi altul de 80 de hectare), pentru care s-au întocmit studiile de fezabilitate.

Despăgubiri pentru vecini

Potrivit HG nr. 786/1993, proprietarii vecini cu perimetrul de ameliorare vor primi despăgubiri pentru a asigura libera trecere a personalului tehnic, lucrătorilor, utilajelor şi maşinilor pentru transportul materialelor necesare la locul de executare a lucrărilor.

DS Craiova împădureşte 320 de hectare

Separat de programul de împădurire destinat persoanelor fizice, şi Direcţia Silvică Craiova împădureşte suprafeţe de teren. Potrivit programului de împădurire pe 2008, în această toamnă, suprafaţa împădurită de Direcţie este de aproximativ 320 de hectare de teren. Dintre acestea, 50 de hectare se vor împăduri prin regenerare naturală şi 270 de hectare din împăduriri artificiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS