Povestea tragică a Mihaelei Barbu a apărut în Gazeta de Sud, în septembrie. Încercam atunci, ziarişti, colegi, profesori şi prieteni, să îi întindem o mână de ajutor tinerei de 16 ani rămase fără un picior. Ei bine, am reuşit. Mihaela va merge din nou!
Să ne reamintim. Apărea, pe 29 iulie, în GdS, la pagina de Eveniment, o ştire seacă: „Unei minore de 16 ani, din Craiova, i s-a amputat ieri piciorul după ce a fost lovită, în timp ce se afla pe trotuar, de o maşină pierdută de sub control. Incidentul s-a petrecut ieri-dimineaţă, la intersecţia străzii Râului cu bulevardul Ştirbei Vodă, vinovat de tragedie făcându-se Alin Codiţoiu, de 20 de ani, din comuna Bucovăţ, posesor al permisului de conducere de numai câteva luni (…)“.
Ţinută în viaţă, ca prin minune, datorită unui cablu legat la picior pentru a opri sângerarea abundentă, Mihaela Barbu a ajuns la Spitalul de Urgenţă inconştientă. Câteva ore a zăcut pe masa de operaţie, timp în care medicii au făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru a o salva. Au reuşit. Dar, din păcate, nu au salvat-o în întregime.
Vestea că Mihaela, şefa clasei a X-a D, a fost victima unui cumplit accident în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept a făcut repede înconjurul Liceului „Nicolae Titulescu“ din Craiova. Profesori şi colegi au venit la spital să doneze sânge şi să o încurajeze, iar mai târziu, când a început şcoala, cu toţii s-au străduit să îi ofere confort şi căldură. Mai multe clase au schimbat sălile de curs, pentru ca a X-a D să fie mutată la parter, acolo unde Mihaela putea ajunge cu mai multă uşurinţă. Oră de oră şi minut de minut, colegii au făcut tot posibilul ca draga lor Miki să fie înconjurată de afecţiune şi atenţie, astfel încât schimbările din viaţa ei să nu fie prea dureroase.
Chetă în şcoli
La scurt timp după ce povestea Mihaelei apărea în paginile Gazetei de Sud – alături de apelul făcut cititorilor de a o ajuta pentru obţinerea unei proteze în valoare de peste 40.000 de lei -, elevii Liceului „Nicolae Titulescu“ au dat un exemplu de neuitat. Şase dintre ei, înarmaţi cu copii ale articolului din ziar, fotografii ale Mihaelei şi, desigur, cu un acord scris din partea conducerii liceului, au început să colinde, zi de zi, şcolile Craiovei. Luau sălile de clasă la rând şi, după un scurt rezumat al poveştii, treceau pe la fiecare bancă, de unde strângeau câte un leu, cinci lei sau chiar numai câţiva bănuţi. În tot acest timp, cititorii mişcaţi de tragedia tinerei de 16 ani depuneau, după posibilităţi, sume de bani în contul deschis la sucursala din Craiova a Băncii Transilvania. La începutul lui octombrie, prieteni, colegi, profesori şi rude strânseseră 9.000 de lei. Era nevoie însă de mai mult decât banii de covrigi ai elevilor de gimnaziu. Era nevoie de suflete mari şi gesturi pe măsură.
Biserica, alături de Mihaela
Două săptămâni mai târziu, cu sprijinul Asociaţiei Vasiliada, al ASCOR (Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România), al Seminarului Teologic, al câtorva firme din Craiova, dar şi al oamenilor de suflet care aflaseră povestea fetei, suma se rotunjise la 25.000 de lei. „Biserica ne-a ajutat foarte mult, atât material, cât şi spiritual!“, spune Ştefania Barbu, mama Mihaelei. Stă aşezată pe o băncuţă şi-şi priveşte fiica, lumina ochilor ei, îndurând exerciţiile de recuperare fără să cârtească. A venit şi astăzi cu ea, întâi la şcoală, s-o ducă la ore, apoi să o ia acasă şi să o ajute, în cele din urmă, la sala de recuperare. Ca şi ieri, alaltăieri şi ca în fiecare zi, de la teribilul accident. „Multe săptămâni, când am crezut că totul s-a sfârşit, când nu aveam nici o speranţă şi durerea ne sfârteca inimile, biserica a fost cea care ne-a ajutat să suportăm totul. Zilnic venea câte un părinte la noi şi ne vorbea până la 10, 11 seara, susţinându-ne moralul, încercând să ne arate că Dumnezeu este mare şi El le înţelege pe toate. Încet, încet, am reuşit să depăşim şocul şi să privim mai departe…“.
Dincolo de rugăciuni, de lacrimi, de încurajări şi bănuţi strânşi de la copii, prin şcoli, mai era nevoie de 15.000 de lei pentru obţinerea protezei. Atunci s-au mai găsit câţiva oameni care să se gândească la chinul unei fete de 16 ani, căreia viaţa i s-a schimbat brusc şi dramatic.
Solomon a completat cei 40.000 de lei
Pe 24 octombrie, la emisiunea „O dată-n viaţă“ de la TVR, Tavi Colen, membru al formaţiei Talisman, a venit să cânte muzică populară. Pentru Mihaela Barbu din Craiova. „Prin intermediul profesoarei de română din Liceul «Nicolae Titulescu», Liliana Jurcă, TVR 3 a difuzat, într-o miercuri după-amiază, un reportaj despre Mihaela“, continuă povestea Ştefania Barbu. „La puţin timp, o parte din material a fost preluat în emisiunea «O dată-n viaţă». Spre marea noastră surpriză, nesperată, primarul Antonie Solomon a sunat, în direct, în emisie. A spus că va completa dânsul suma până la 40.000 de lei, de cât aveam nevoie“, spune Ştefania, cu lacrimi în ochi.
Chiar a doua zi, consilierul de imagine al primarului Craiovei, Florin Lobdă, a anunţat-o pe Mihaela şi familia ei că banii au fost viraţi în cont: 700 de lei de la Serviciul Taxe şi Impozite şi 5.000 de lei, plus 2.600 de euro, de la Antonie Solomon, personal. Cei 40.000 de lei erau strânşi. Mihaela Barbu avea să obţină proteza, atât de necesară!
Cadoul de Crăciun
Pe patul medical, adolescenta ridică mingea deasupra capului, apoi o aduce din nou la nivelul şoldurilor. Execută exerciţiul de câteva ori, la măsuri egale ridicând fie piciorul stâng, cel sănătos, fie ce a mai rămas din cel drept. Lasă apoi mingea pe mochetă şi numără câteva zeci de abdomene. Nici un oftat de oboseală, nici un rictus de durere. Cu seninătate şi o voinţă de fier, nu-şi permite decât o clipă de odihnă: cât să-şi ia cârjele şi să se mute la spalierul pentru tracţiuni. „Am nevoie de mişcare, să nu mă îngraş“, explică, în timp ce se mută la alt aparat. „Altfel, voi fi nevoită să schimb proteza şi în nici un caz nu-mi voi permite aşa ceva. Mai mult, muşchii piciorului drept s-au atrofiat în timp şi este nevoie să-i pregătesc pentru a susţine proteza. Ar fi trebuit să încep recuperarea de mult, dar nu am ştiut…“.
Lângă ea, Ştefania e atentă la orice gest. Chipul mamei s-a mai luminat în ultimele două luni. Este mai liniştită şi, parcă, mai optimistă. Nici acum nu înţelege de ce a trebuit ca tocmai fiica ei să treacă prin aşa ceva. Dar dragostea celor din jur au determinat-o să strângă din dinţi şi să accepte. Iar voinţa Mihaelei i-a transmis o forţă de care nu se credea capabilă. „Ea luptă, deci nici eu nu am cum să renunţ. Săptămâna viitoare mergem la clinica din Bucureşti să îi realizeze mulajul pentru proteză. La început, până se va învăţa cu ea, va purta una obişnuită, cu chingi. Apoi o va lua pe cealaltă, cea scumpă. Până la Crăciun, căci ăsta este cadoul pe care şi-l doreşte cel mai mult! Mi-e frică de momentul acela, când va pune proteza… A probat-o de câteva ori. Şi de fiecare dată, la întoarcere, plânge fără oprire până la Piteşti… Încerc să o ajut. Toţi încercăm… E adevărat că nu mai suntem ca la început, acum cinci luni. Dar tot e greu să treci peste o asemenea tragedie. Cu voia lui Dumnezeu însă vom reuşi“, spune Ştefania.
Patru luni de aşteptare
De la publicarea primului articol despre Mihaela Barbu în Gazeta de Sud au trecut aproape două luni. În tot acest timp, elevi de gimnaziu sau de liceu, părinţi, profesori, colegi, rude, patroni de firme, ziarişti, medici şi un primar s-au gândit, măcar pentru o clipă, la Mihaela ca la o soră sau o fiică. În două luni, s-au strâns cei 40.000 de lei pentru proteza care o va ajuta pe adolescenta de 16 ani, mutilată într-o fracţiune de secundă, să-şi continue viaţa. În acelaşi timp, persoane bine intenţionate i-au oferit fetei tratamentul de recuperare la una dintre clinicile din Craiova. O firmă de pază şi protecţie îi asigură transportul zilnic oriunde Mihaela are nevoie.
Doar cu dosarul celui vinovat de accidentul petrecut acum patru luni, pe 28 iulie 2008, Alin Codiţoiu, de 20 de ani, din comuna Bucovăţ, nu s-a mai întâmplat nimic. După nenumărate drumuri la poliţie, scrisori trimise la autorităţi, până la Camera Deputaţilor, familia Barbu a fost chemată abia săptămâna trecută la poliţie, pentru a da declaraţii. Expertiza Daciei care i-a sfârtecat piciorul fetei nu a fost efectuată nici până acum. Iar banii pentru îngrijirile medicale de care ar fi trebuit să se ocupe firma de asigurare nu au fost achitaţi nici până astăzi.
