Acasă Actualitate Bulgaria trebuie să facă reforme şi să combată corupţia, pentru a reduce...

Bulgaria trebuie să facă reforme şi să combată corupţia, pentru a reduce impactul crizei financiare

Bulgaria trebuie să accelereze reformele economice şi măsurile pentru combaterea corupţiei pentru a reduce impactul crizei financiare mondiale asupra sa, a fost concluzia unei dezbateri care a avut loc astăzi la Sofia, transmite Reuters.

Consiliul monetar al Bulgariei, care leagă moneda naţională de euro, a asigurat până în prezent stabilitatea financiară, dar nu poate împiedica deteriorarea situaţiei economice dacă nu se fac reforme, au subliniat economiştii care au participat la un forum despre Europa de Sud-Est.

"Nu există loc pentru autosuficienţă", a declarat managerul pentru Bulgaria al Băncii Mondiale, Florian Fichtl. "Criza accentuează urgenţa de a continua reformele structurale".

Economia bulgară s-a consolidat în ultimul deceniu graţie investiţiilor străine tot mai mari, expansiunii creditelor şi consumului. Oamenii s-au grăbit să ceară împrumuturi pentru a cumpăra bunuri importate, după decenii de austeritate comunistă. Creşterea s-a făcut însă cu preţul dependenţei puternice de bani străini pentru a finanţa un imens deficit de cont curent. Acesta face ca Bulgaria, cea mai nouă ţară membră UE alături de România, să fie vulberabilă, într-o perioadă de înăsprire a condiţiilor de creditare şi a unei crize de lichidităţi la nivel mondial. 

Ţările baltice, care au probleme similare şi monedele naţionale legate, de asemenea, de euro, au intrat deja în recesiune şi unii analişti consideră că Bulgaria le va urma curând.

"Petrecerea s-a terminat", a spus artizanul consiliului monetar al Bulgariei, Steve Hanke, profesor de economie aplicată la Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite. "Deşi consiliul monetar va atenua şocul pentru Bulgaria, PIB-ul va fi mai mic decât de obicei anul viitor".

Hanke nu a dat nicio estimare concretă de creştere şi a spus că o posibilă recesiune va interveni sau nu, în funcţie de gradul de scădere a finanţărilor străine. El a spus că scenariul unei scăderi drastice a finanţărilor străine este improbabil pentru moment.

Guvernul bulgar, care minimalizează riscurile venite din exterior, a prevăzut pentru anul viitor o încetinire a creşterii la 4,7%, faţă de 7,1% în prima jumătate a acestui an. Majoritatea analiştilor estimează însă o scădere sub 3-4%.

Fichtl şi Hanke sunt de părere că soluţia pentru Bulgaria este să continue să îşi sporească productivitatea, să amelioreze calitatea educaţiei şi să îşi modernizeze infrastructura.

Ameliorarea imaginii Bulgariei printre investitori, afectată de corupţie şi crimă organizată, este de asemenea importantă, au spus ei. Fichtl a spus că Banca Mondială este îngrijorată de incapacitatea Bulgariei de a absorbi fondurile europene, în timp ce o parte dintre ele au fost îngheţate din cauza fraudelor.

"Nu contează de rată de schimb ai, dacă nu ai aceste lucruri (reforme structurale şi combaterea corupţiei), nu vei fi competitiv", a spus Hanke.

Exit mobile version