Acasă Actualitate Profesorii ameninţă cu greva generală, după ce guvernul a decis amânarea majorării...

Profesorii ameninţă cu greva generală, după ce guvernul a decis amânarea majorării salariilor

Sindicaliştii din învăţământ au anunţat azi, după ce guvernul a decis amânare majorării salariilor profesorilor, că, săptămâna viitoare vor trece la proteste care vor culmina cu greva generală, a precizat, pentru Newsin, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea.

"Prin această decizie democraţia e aruncată la coş, instituţiile fundamentale ale statului de drept, Parlamentul, Curtea Constituţională, Preşedinţia, nu au nicio valoare pentru guvernul Tăriceanu. Mai mult, din calculele noastre, nici procentul de 6% din PIB nu a fost alocat decât pe hârtie. În aceste condiţii, vom lua poziţie şi vom reacţiona dur", a spus Aurel Cornea, citat de NewsIn.

Liderul FSLI a mai spus că în această săptămână se va întâlni cu reprezentanţi ai profesorilor din toată ţara şi, în funcţie şi de reacţiile celorlalte partide politice, PD-L şi PSD vor trece la proteste. "Programul acestora nu a fost stabilit, dar, cel mai probabil săptămâna viitoare vom organiza pichete şi grevă de avertisment, iar dacă nu se iau măsuri vom trece la greva generală", a preconizat Cornea.

Guvernul a adoptat azi, prin ordonanţă de urgenţă, amânarea creşterii salariilor profesorilor până la 1 aprilie, în aşteptarea unei Legi a salarizării bugetarilor.

Exit mobile version