13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Grevă pentru salarii

Activitatea Fiscului doljean a fost paralizată ieri timp de două ore, din cauză că funcţionarii au fost în grevă de avertisment. Ghişeele au fost închise, iar contribuabilii, ţinuţi în stradă. Protestatarilor li s-au alăturat funcţionari din AJOFM, Direcţia Muncii şi CAS Dolj.

Ghişeele li s-au închis în nas doljenilor care au avut treabă ieri-dimineaţă la diverse instituţii publice. Funcţionarii din mai multe unităţi, ale căror sindicate sunt afiliate la Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, nu au lucrat timp de două ore. Bugetarii au fost în grevă de avertisment, solicitându-le guvernanţilor, iniţial, majorări salariale de cel puţin 50%, după formula aprobată de parlament pentru cadrele didactice. 

Fiscul a tras obloanele

Cei mai mulţi contribuabili afectaţi de greva funcţionarilor au fost persoanele care au avut ieri treburi la Fiscul doljean. De la ora 8.00 şi până la 10.00, uşile instituţiei au fost închise şi au fost afişate însemne care semnalau existenţa grevei: nu s-a eliberat nici un act, nu s-au putut plăti impozite sau taxe. Timp în care au rămas pe dinafară sute de contribuabili care aveau de dus sau de luat documente de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj. „După ora 9.00 a fost cea mai mare aglomeraţie. Cred că în total au fost peste 200 de persoane la uşă, dar unele veneau, altele plecau. S-au rezolvat numai urgenţele: am deblocat conturi la firme şi am eliberat un certificat pentru o societate care a participat la o licitaţie azi (ieri – n.r.). Principala revendicare a noastră este majorarea salariilor“, a spus liderul sindical de la DGFP Dolj, Marin Mateică.
Oamenii au petrecut o oră, două în faţa uşilor închise. La deschiderea ghişeelor s-au format cozi, dar părerile participanţilor au fost împărţite. Unii nu au acceptat modul în care au fost trataţi de oamenii Fiscului în timpul grevei, alţii s-au solidarizat cu protestatarii. „Am stat afară, în stradă, două ore, iar acum mai stau la coadă de o jumătate de oră. Stau cu ghişee închise şi pe noi ne înghesuie doar la câteva. Au fost destui afară, dar unii au renunţat. Au zis că vin altă dată. Eu nu mai pot să vin altă dată, pentru că trebuie să fac un contract de închiriere ca să fiu în regulă“, a spus Elisabeta Olteanu. „Trebuie să rezolv astăzi (ieri – n.r.) o problemă şi am stat la uşă pe timpul grevei. Nu pot să plec, aşa că stau la Fisc până iau certificatul de venituri“, a spus Gheorghe Tudorache. „Am aşteptat să se termine greva. Nu mă deranjează că au fost uşile închise. E dreptul fiecăruia la grevă. Salariile sunt prea mici. Eu lucrez la particular şi trebuie să depun actele pentru taxa de poluare“, a menţionat şi Cristi Stroe.
La alte instituţii publice din oraş doar o parte dintre funcţionari au intrat în grevă. „La noi, doar jumătate dintre angajaţi au fost în grevă, iar prioritate la ghişee au avut persoanele care nu erau din Craiova, să nu stea prea mult“, a precizat liderul sindical de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, Mircea Nicola. Greva de avertisment a cuprins şi Direcţia Muncii, precum şi Casa de Asigurări de Sănătate Dolj.

„Solicitări mai omeneşti“

Chiar în timpul grevei, sindicaliştii din Bucureşti au convenit să reducă din pretenţii. Procentul de majorare a salariilor cerut de protestatari a mai scăzut puţin, fiind influenţat de conjunctura economică mondială. „Chiar în timpul grevei, preşedintele SED LEX, Vasile Marica, a anunţat că se duce în faţa guvernului cu solicitări mai omeneşti. Cei cu salarii peste 1.200 de lei să primească o creştere de 15-20%, iar debutanţii şi inspectorii asistenţi, care au salarii sub 800 de lei pe lună, să primească un spor salarial de 35-40%“, a spus liderul sindical de la Finanţele doljene, Marin Mateică.
Sindicaliştii aveau programate negocieri cu guvernul pentru ieri după-amiază, care s-ar putea prelungi şi astăzi. În cazul în care nu le vor fi acceptate revendicările, funcţionarii ameninţă cu greva generală pe 16 octombrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS