10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDroguri, băuturi şi telefoane mobile, găsite în Penitenciarul Jilava

Droguri, băuturi şi telefoane mobile, găsite în Penitenciarul Jilava

Echipele de control ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) au confiscat astăzi, în urma percheziţiei generale desfăşurate la Penitenciarul Jilava, 29 de bile ce conţin substanţe interzise, 29 de telefoane mobile, 27 de cartele SIM, 3 carduri de memorie şi 4 acumulatori, dar şi alcool pus la fermentat.

De asemenea, potrivit ANP, în penitenciar au mai fost găsite cabluri, ţevi, obiecte tăietor-înţepătoare şi haltere improvizate.

Aceasta este situaţia oficială prezentată de ANP, după percheziţia de amploare făcută joi la Jilava.

Tot în urma acestei percheziţii a fost găsită o cartelă SIM în celula lui Nuţu Cămătaru, despre care reprezentanţii penitenciarul susţin că nu s-a aflat cărui deţinut îi aparţine.

Zeci de obiecte interzise au fost confiscate de la deţinuţi, iar un agent din cadrul penitenciarului Jilava a fost demis, în urma percheziţiei organizată joi de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Cei peste 200 de agenţi şi ofiţeri, care au efectuat percheziţia generală în penitenciarul Jilava, au mai găsit peste 40 de cuţite şi alte obiecte tăioase, un casetofon şi un CD player, fierbătoare şi un aparat de tatuat improvizat.

Echipa de control a descoperit mai multe modalităţi prin care deţinuţii ascundeau obiectele interzise, respectiv telefoane mobile ascunse în tocător şi prelungitoare şi o cartelă SIM ascunsă  într-un deodorant.

Directorul Ioan Băla a precizat că, în cadrul percheziţiei, a existat un mic incident, respectiv "un deţinut a început să fie autoviolent, să se automutileze, dar a fost oprit".

De asemenea, comisarul şef Ioan Băla a declarat că un cadru din penitenciar a fost demis, întrucât acesta introducea telefoane mobile unor deţinuţi.

Potrivit directorului general al ANP, comisarul şef Ioan Băla, deţinuţii asupra cărora s-au găsit obiecte interzise riscă să le fie întocmit raport de pedepsire şi să fie clasificaţi în regimuri de detenţie mai stricte.

Percheziţia este încă în plină desfăşurare şi urmează ca echipele de control să identifice persoanele care au introdus obiecte interzise în penitenciar.

Comisarul şef Ioan Băla a mai declarat că, miercuri seara, o persoană delegată de Inspectoratul şcolar în cadrul proiectului "A doua şansă" a încercat să introducă în penitenciar aproximativ 4 grame de droguri, substanţele fiind destinate unor persoane din clanul "Cocalari". Persoana respectivă este cercetată acum de către procurori.

Directorul ANP a mai declarat că persoanele din clanul "Cocalari" sunt cele mai violente din cadrul penitenciarului Jilava.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS