Acasă Actualitate O cursă Tarom Munchen-Bucureşti a aterizat de urgenţă la Viena

O cursă Tarom Munchen-Bucureşti a aterizat de urgenţă la Viena

Cursa Tarom Munchen-Bucureşti a avut probleme în timpul zborului şi a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Viena. Cei 37 de pasageri sunt teferi şi aşteaptă să fie preluaţi de un alt avion, care să-i aducă la Bucureşti.

La aproximativ 40-50 de minute de decolare, comandantul a observat pe bordul cu afişaj o defecţiune legată de sistemul de presurizare al aeronavei, în cabina pasagerilor, hotărând astfel să aterizeze pe cel mai apropiat aeroport, cel de la Viena, pentru remedierea problemei. Aceasta este o procedură standard în astfel de situaţii, reglementată la nivel internaţional.

Pasagerii au ajuns la sol fără probleme şi urmează să fie îmbarcaţi pe zborul Viena-Bucureşti, 342, care va decola în aproximativ 30-40 de minute. Compania Tarom îşi cere scuze pentru întârzierea de trei ore la care vor fi supuşi.

În luna septembrie, un alt avion al companiei Tarom care efectua o cursă Bucureşti-Viena a fost nevoit să se întoarcă pe aeroportul Henri Coandă, la aproximativ 20 de minute de la decolare, pentru un control tehnic suplimentar la sistemul de presurizare.

Exit mobile version